Podul de hîrtie

eu
care cunosc neliniștea și bucuria
de-a privi cerul întunecat
prin fereastră

dacă voi deveni a nimănui
de voi rămîne o umbră

voi mai putea aduna
raze de lună-n batistă
ca pentru
un ghioc

PHOBOS 111

rănită de oameni
mă ascund
într-un nostalgic ou

străgîndu-mi numele
dinaintea nașterii

tăcerea albă crește
seamănă cu mine
din ziua-n care
mi-am tăiat părul
pentru prima dată
răsuflă-n ochii mei
anulînd timpul

ca un tablou învechit
dintr-o casă memorială

zîmbește

PHOBOS 108

o să te tulbure
povestea mea
Amăgirea este
piciorul meu drept

Dezamăgirea este
piciorul meu stîng

voi veni desculță
cu mîinile goale

plutind

PHOBOS 107

ultimul rest de vis
din zborul nopții
flutură

nu sînt în stare
să fiu pasărea Phoenix
de una singură

în lipsa vrăjitoarelor
arunc monede
în răsadul mamei
convalescente

(are mama-n inimă
o ninsoare
mătănii)

poate
semnele vor pune totul
cap la cap

poate
voi renaște

PHOBOS 106

mă trezesc dimineața
pe roata Ta
Mare Olar

zilnic îmi dai o formă

să pot primi aerul
să pot rupe pîinea
astăzi
fă-mă piatră

zvîrle-mă
în slava cerului

VERTIJ 80

între Cap și Pajură
rotirea în aer

coroana de gînduri
se scutură plasmatic
golește substanța
arbitrată de sensuri
din aura rozariului

plîngînd rugîndu-mă
decupez enunțuri

(cuvinte murmurate)

cu foarfeca veche
a bunicii

VERTIJ 79

nu mai știu nimic despre tine
amintirea levitează

pe-o floare experimentez
trăiește - nu trăiește

îngerul meu
trece camera pe  v î r f u r i
ca o balerină zîmbește
să ascundă durerea

floarea  seamănă
tot mai mult
cu fluturele
cap-de-mort

VERTIJ 78

ziua pe care-o doresc
n-o pot cumpăra

încerc să ascund fața dimineții
printre diferite accesorii

(lipsa de curaj generează arta)

suprafață nouă de estetică falsă

ca înserarea ascunsă galeș
în frumusețea asfințitului

ca mersul tinerei văduve
sub negrul văl
ars de febra singurătății

ca mătura nouă
în care paiul
respiră

VERTIJ 77

stau cu ochii lipiți de perete
singurătate totală

(dacă aș alege- o piatră
ar avea un fluture înăuntru)

întind o axă de simetrie
un lanț trofic din litere

eu nu exist fără tine
tu nu exiști fără mine

gîndul prinde contur
inima tremură bubuie

nicăieri tu
niciodată 
noi

VERTIJ 76

mă gîndesc la Tine Doamne

asculți rugăciuni într-una
ne dai respirația zilnică

ești cel mai mare culegător
îți aduni numele din mocirlă
ca pe-o  piatră de nevoință

(cred că Raiul e plin de pietriș)

urmărești agenda fiecăruia

ești medicul permanent
descătușezi păcatul
prin travaliul nașterii

ești marele fizician
rotești pămîntul
cît trebuie

ești cel mai bun om de serviciu
speli păcatele

ești cea mai atentă gazdă

Porțile tale sînt deschise
întotdeauna
pentru că noi murim
dezordonat

sînt uluită
pentru Tine  ai milă
Doamne

VERTIJ 75

port un război permanent
cu prezentul în galop

(copilăria capitulată)

arma mea este mîna goală
lipită de tîmpla bubuind
praful de pușcă așternut
peste straturi peste amintiri
îl suflu în ochii timpului
nu vreau să plîng

ești puternic ești puternic
spun psihologii
apa crește
înăuntru înăuntrului
un lac miliarde de lacrimi

acolo se albește
cel mai bine
metafora

VERTIJ 74

știu degetele
nu-și atacă propriul stăpîn
viața este provocatoare
barez bătălia cu mîna

pisica neagră pîndește
caută gura caută inima

la apelul de dimineață
lumina nu întîrzie niciodată

(unicul fapt memorabil)

apoi se amestecă oamenii
tulbură pacea

pînă la cer sunetul
agonia universală
de-a fi

VERTIJ 73

am vrut să spun
mi-e dor de tine
zăpada așterne îngeri
peste îngeri peste îngeri
un giulgiu de liniște

doare mai rău decît moartea

în onoarea ta am mîncat
petale de trandafiri
cuvintele nerostite ard

(sînt cea mai pe dinăuntru)

îngerii se ghemuiesc de frig
focul mocnește litere de fum

vino
încîntă-mă descîntă-mă
poate vom îmbrățișa
pînă la urmă
șoapta  albă

VERTIJ 72

la naiba
după ce te-am visat
m-am trezit cu un cutremur în cap

ochii se loveau de pereți
tencuiala perforată
curgea peste mine
ceremonie de siliciu
Matrioșka fixă în vitrină
singurul obiect adaptat

(ai desfăcut totul din mine
pînă la inimă)

aprind o țigară
să trimit cu fumul
amintirea de coșmar

să te destram
să te ia naiba

TRĂSNET

VERTIJ 71

cad pîcle pe anii mei
zilele trec în ceață
aș vrea să citesc un psalm

nimicul trosnește la geam
mă dor ochii și tu știi Doamne
prea mult m-am uitat la soare
prezentul cenușiu
și Universul Tău
m-au prins într-un clește de fum

un brici primordial
taie zilele felii de lut
diavolul zgîrie umbre
cu creionul negru

pînă la urmă
totul se tocește
și moare

VERTIJ 70

călcîiul lui Ahille
îl simt în pașii nesiguri
port la glezne inele de fier
pe drumuri alunecoase
pașii ca ai călugăriței
sclavă propriei  umbre

sînt copilul care-a pierdut vara
în fîntîna limpede din palmă
fața și-a înecat surîsul
apa crește în torente
se umflă nedrept

da e necesar
trebuie să-nvăț înotul

sînt un pește zburător
debusolat  în aer
cicatrizat de vînt

PHOBOS 90

încep să-nțeleg
mai bine nici o lume
decît una fără vise

destinul curge
printre cosmogonii
prăbușite în iarbă

(calc locuri cu ierburi
pline de rouă și zîne)
îmi risipesc pașii
prin pădurea de basme

cai visînd în picioare
aproape de glezne
presimt zmeii

miezul nopții
nu va pune capăt la nimic

între poveste și adevîr
armate de îngeri
înmuguresc

PHOBOS 89

pendulez
între alb și negru
hologramă fără țintă

ziua și noaptea
se-nchid între ele
scrijelesc drumuri
în palma destinului
spre groapa neagră

din închisoarea
celor o mie de așteptări
doar cerul e speranță

Doamne fă-te om
cu genunchii de piatră
imagineză infernul

teme- te

VERTIJ 68

stai lîngă mine
pe marginea mesei
(barieră de cult)
scîndura are memoria pădurii

lupii-și urlă foamea
mușcă din mîinile noastre
depărtate descompuse
esențialul se expune
moleculele nimicului

întoarce-mi necuvintele cu plugul
vei recunoaște

semințele sînt în pămînt

încolțesc  între noi
un munte de tăcere

PHOBOS 87

mîna ta prin păr
răscolește stelele
umplu marea de foc

(la țărm zeițele
strîng  valuri arse)

am dat ceasul înapoi
spre douăzeci de ani
sînt propriul meu
conchistador

ești în mareea albastră
simplifici iluzii

ochii mei te cheamă
un cîntec plin de febră

pînă vii
îngrop serile sub fereastră
ideograme

VERTIJ 67

spui că sînt zeiță
vorba arde rupe aerul
pe gleznă efemerul
pune un sărut de fum

(conciliere cu cerul)

pentru o clipă m-am văzut
în ochii tăi o muritoare

Saturn înconjoară clipa
pune un inel pe mînă
pe care scrie

       v   î   n   t
 p   u   l   b   e   r   e
       p   r   a   f

VERTIJ 66

te întrebi
oare cum arată dragostea

trestii lungi bat cerul
spre nordul de vînt
împing filozofia spre zero

(nu se poate înlocui
nimicul cu nimic)

întîmplarea se naște tîrziu
și moare repede
plînsul rămîne prestația
cea mai delicioasă
a creierului

te întrebi
oare cum arată dragostea

dincolo de apa din lacrimă
un bătrîn florar
colorează neantul

o pasăre
se face tot mai mică

dispare

PHOBOS 82

între noi vîntul
și marele lac de tăcere

(privirea spre tine
tăiată de un cocor întîrziat
mă neliniștește)

n-am vrut mult
doar să-mi pun sacul cu sare
la picioarele tale

într-o zi
vei călca în golul
care-mi poartă numele


din clepsidra spartă
regrete nerostite

VERTIJ 65

cu gura plină de pămînt
trec prin vama orașului
oameni săbii și tot felul
de lucruri alcătuite

știți că plînsul adevărat
nu se va vedea niciodată

moartea-mi fluieră-n oase
un cîntec despre aceia
care trec fericiți lumea
cu o pîine sub braț

fără să se-ntrebe
de ce steaua lor
e departe

PHOBOS 80

semnele zborului
transparente
printre lacrimi

(bice de fotoni)

o fotografie cu păsări
se vrea scoasă la aer
bifează cerul

duhul cutreieră
Marele Poem Albastru

semnele zborului
validează
aripi frînte
regret uneori
rostind cuvinte șoapte

atunci aripile încolțesc
prin toți porii
scutură  scheletul
de zgură

VERTIJ 64

lava este albastră
inundă hîrtia
sapă adînc în memorie
prin toate șanțurile copilăriei
acoperă casa-n care am crescut

( tata mă creștea deodată
cu mîinile-atingeam tavanul)

inundă adolescența
iubiri în aluviune
rochia de mireasă trasă
în amontele nopții
lichidul amniotic rupt
țipătul nou-născutului
ca un avertisment de luptă

literele sînt fierbinți
cînd sufletul scrie

VERTIJ 63

într-un declin
magicianul mi-a spus
cine cunoaște arta de-a face
din piatră o pasăre
cunoaște starea poetului

cînd vulturul se rotește sus
poetul aleargă după soare

monedă rostogolită
într-un număr special
prin toate zodiile

risipire de cuvinte
născocind munți de cristal

fără sisteme
fără umbre
fără T zero

VERTIJ 62

inima baricadă
altă față a pămîntului

meridianele sîngelui
globalizează
poartă nisipul
prin căile omenești
fără gravitație
ca într-un ritual monoton

sîngele umple rubinul
Alpha perpetuum

la orizont sinapsele
aruncă negre zaruri
pe secundă

VERTIJ 61

în cuib de rîndunică
doarme copilăria

(nu mai are nevoie de mine)

zborul nu e numai pentru păsări
sînt un om care nu uită ușor
copilăria e paranteza mea de liniște

poveștile mai tremură
am două vîrste

în nopțile de insomnie
trec cu bicicleta
printre Carul Mic
și Carul Mare

VERTIJ 60

nu am certitudini
sînt Pithya vieții mele
pacea albastră
se unește cu sîngele
cenușa ascunde
zgomotul de salve

cîte-o zi în eclipsă
cu un poem o recîștig

(oracolul meu sînt eu)

număr dorințele
cu fructe de măceș
aruncate  în apă
soarele se clatină
migrează în cioburi

Lumină! am strigat
într-o zi de singurătate
am avut o viziune

prin geamul închis
vedeam cea mai frumoasă
apropiere
de cer

 

PHOBOS 66

camera-i galbenă

din marginile ei
desprinde lumea

mucegaiul resemnării
umple un colț
ocolit de păianjeni

l-am cucerit
precum Alexandru
Indiile

zidul contează pe mine

sub vopseaua aurie
igrasia

prin lume țînțarii
mai poartă
malaria

PHOBOS 65

cînd mă gîndești
încep să cînt

(o mantră iubirea)

vin norii
umbra crește

cînd ți-e dor
cîntecul plînge
orele se confundă

moara de lacrimi
macină  macină
apa se face neagră
umple distanța

gondola e-n derivă
are un cap de lebădă
sinucigașă

VERTIJ 59

o lume frigidă
se-mprăștie cu forța
din sertarele cu scrisori
se prelinge lacul
negru topit

degeaba urlu împotrivă

după ultima noapte
mîngîierile au curs
ca o rugină

VERTIJ 58

el
care nu dorește nimic
locuiește pe un pămînt
îmbibat cu apă și nisip
trece prin tunelul propriilor ochi
tîrîndu-și umbra

el
care n-ar vrea ca moartea
să aibe ochi de femeie
dislocă ziua în coloane
negre statui

el
îmi taie noaptea  cu lanterna
să-mi arate cerul de plumb

oțelul din stele

VERTIJ 57

în fiecare dimineață
geamul luminează

las cenușa somnului pe cearșaf
verific memoria

(permanenta bătălie)

îmbrac haine de luptă
afară se-aud motoarele zilei
încep numărătoarea de la zero

fiecare dimineață
o nouă geneză
fiecare zi
Ostia

VERTIJ 56

poate trebuie
să fii mai ascuns
să nu te-atingă erorile

laptele de dimineață
să coloreze ziua

pașii mai mici
ca ai bătrînului
(care vrea să lungească viața)

și cîte-o picătură de atropină
să mărească ochii

poate-așa lumea
va deveni alt atribut

ochii mari de copil
ascund cel mai bine tristețea

chiar dacă el poartă pe cap
o corabie mică
și cîntă

VERTIJ 55

toată seara
m-am gîndit la fericire

soarele se făcea tot mai mic
norii treceau ca spuma
pietrele deveneau
tot mai cenușii
umbrele se cheltuiau
ca trestiile
peste apa luminată

toată seara
m-am gîndit la fericire

pînă s-a făcut
noapte

VERTIJ 54

e greu să-ți iei rămas bun

punctele cardinale
au extensie în veșnicie

e greu să spui la revedere

pe unii
îi regăsești spre răsărit
sub o carte de vizită gravată

cu fața spre stele
cu mîinile
împăcate

VERTIJ 53

fac un desen
linii cercuri spirale
nimic egal

m-am născut egală
cu un semn de întrebare
cordonul ombilical

(am plîns mult după el
neînțeleasă de nimeni)

mai tîrziu
în pătratele șotronului
sfărîmam stele

mă simțeam liberă

din soare curgeau
gemetele mamei
din seara nașterii

VERTIJ 52

dincolo de ziduri întuneric
umbra unui cal negru
copitele de foc

(noaptea totul sclipește)

timpul aleargă în galop
de la momentul Zero
secole călcate-n picioare
vorbe strigătoare spre cer

libertatea
Marea Absentă
din certitudinea umană
se risipește
peste starea de om

îngenuncheat în fotonii
Marelui Nimic

VERTIJ 51

îmi vine să mă resorb

asta să fie viața
pe care-o pierd zi de zi

unde să fug
cele două picioare
au nevoie de pămînt

Colosseumul de sînge

să fiu eu oare
propria-mi spirală
pe arătător

VERTIJ 50

tremurătoare sevă
prin nisipul de om
urme pe scoarță

arborele și-a schimbat culoarea

metamorfoza permanentă
se strecoară în celule
sîngele se despică-n două
ca Marea Roșie

încerc să trec dincolo de păcat
un halou strălucește
steaua Magilor promițătoare

în spatele meu ispita
urăște transcendența

rămîn slujnica
lustruindu-și  zilele
între flux și reflux

VERTIJ 49

sînt pasărea locuită de cîntec fluturele atingînd floarea de mac
roua ce stă să cadă
în ochiul din vîrful ierbii
și visul tău

ești amprenta salciei pe apă valul de vînt pe iarbă
polul de line vocale
declinul nenăscut
și acordul meu

pline de licoarea zeilor
palma mea
palma ta

VERTIJ 48

trecutul și prezentul
un cuib de sentimente
bătînd secunda
între mine și lume
plinul și golul la pîndă

sîngele umple aorta
fluviu de viață
reflexe din creier

viitorul levitează
un abur în contur de clipă

distanța se vrea locuită
precum golul
dintre stelele
Proxima și Alpha
Centauri

VERTIJ 19

deasupra intrării
sub care pîndește Umbra

afișul îngerului slugarnic:

Interzis să mori!
nu vezi că te pictează
în aur

Gustav Klimt

VERTIJ 47

de pe-o pantă de vînt
pe sinapsele mele aluneci
serpentine de probabilitate

(formulă de fizică nouă)

cauți motive să trăiești
între aer și suspin
nicăieri al tău
încălzește fierul din mine
dizolvă neantizează
galerii de absență
cu instinctul sinucigaș
al păsării Cardinal

consimțim fericirea
mă respiri
te respir

PHOBOS 37

nu sînt puternică
am carență de fier

înăuntru alb și negru
un oximoron duplicitar

degeaba
pregătesc șah la rege
pielea-i de sticlă
se vede totul

pînă la gînduri
pînă la plutire

VERTIJ 46

din tot ce sînt
nimic nu e simplu
primăvara  înverzește sîngele
palpitația umple secunda
duioasă arcuire cu timpul

(inima este
figurantă într-un teatru)

îmi aranjez jocul zi de zi
un puzzle de-a exista

cred că totu-i al meu
vîntul amestecă piesele
dimineața o iau de la capăt
cu mîinile pline de verbe

uneori mă înlănțuie
pînă la tristețe
pasiunea de-a privi nucul
pus de tata

VERTIJ 45

nu mă poți uita
lumînările din ochi
ard
rotunjesc sfera
mirosind a mine

nu mă poți uita
sunetul
curge
lovește tîmpla
mirosind a noi

nu mă poți uita
te-am înghițit
pe dinăuntru

ca un glonte
pasărea
împușcată

VERTIJ 44

sînt felia de pîine
din mîna copilului

sînt mîna copilului
pe felia de pîine

există o foame de-a trăi
(viața este un ghioc de foame)

omul pîinea
care se mănîncă
pe sine

VERTIJ 43

vino în chip de nimeni

sufletul e pe ghilotină
nu mai definesc nimic
am dispărut pentru mulți

vino în chip de ceva

mă vei recunoaște
stau pe-o transă
în vîrful avalanșei

vino în orice chip

sunetul vîntului
este o tablă de oțel
și-mi sparge capul

VERTIJ 42

vreau mîinile tale

umbrele toamnei erodează
anotimpul din creier
în inimă a crescut
o grădină de meri

(se contemplă pe sine)

toate se mișcă
după modelul atomic
lui îi datorăm
neliniștea

dă-mi mîna
să fugim prin sînge
îți ofer singurul punct fix
din Univers

VERTIJ 41

seară fără tine
mă închipui într-o virgulă
de-a lui Fernando Pessoa

(nu mi-e bine)

încep să cînt ca un copil
într-o casă tristă fără foșnete
caut o pată de culoare
boabele albe le aleg
dintre cele negre

în suflet crește frica
umple stocul de iluzii

înălțimea se scurge
smoală viscerală

VERTIJ 40

de ce oare
această tăcere între noi
ca o orbire

pătrunde pînă la oase
macină fragmente
de calciu și fier
venele rătăcesc prin anatomie
expresii amare de absență

încep să te zidesc în mine
statuie de douăzeci și unu grame
sanguine și divine

gestul tău sub piele
arde și lovește
de zeci de ori pe minut
teama de adevăr

VERTIJ 39

ea care plînge

are ochii legați în zodie de foc
clădind ecouri în sîngele
gata de naștere

ea este pleoapa

infernului și-a cerului
oferindu-se zeilor
prin rochia de vînt

ea mă locuiește

cu aripi de noapte fără umbre
cu pocnete întrebări

VERTIJ 38

negată iertată
propriile haiku-uri
mă slujesc cu credință

mormîntul e pregătit
un gol pe steaua poeziei

cheltuiesc cuvintele
în strigăte spre îngeri
amestecate printre galaxii
agravant de surde

cîteodată vreau s-adorm
într-un cheag de sînge
din Cel ce-a înviat

și-a promis

VERTIJ 37

nu-mi recita din clasici
azi mă dau de pereți
să scriu algebra
dintre realitate
și vis

VERTIJ 36

mîna mea scrie
la timpul trecut

cu pixul negru
îmi dezgrop morții
și-i invit la masă

cafelele
sînt pregătite
în fiecare seară

de tăcere

VERTIJ 35

lasă lumina
nu mă uita prin negură deasă
prin ploi de întrebări
asta nu
asta nu

lasă lacrima
n-o umple cu oțel și beton
să-mi jupuiască fața
asta nu
asta nu

pune-mi în palmă
definiția adevărului și-a iubirii
și-ți voi inunda cerul
cu cerneală de argint
nu cer mult

VERTIJ 34

insulă de exil
luna

cu maluri
de singurătate
cu munți de frică

între cele patru ziduri

VERTIJ 33

mă doare respirația

cineva care este
îmi umblă prin cap
cu patine de plumb

(nu mai prelungi
dragostea face răni)

în ochi crește
o unghie carnivoră
mă-nțeapă ca un pui
oul matern

o unghie fierbinte
crimă rece

VERTIJ 32

de sus din adîncuri
cad norii peste mine mamă

nu mai pot să nasc stele
poate-am sperat prea mult

definițiile naufragiază
mai jos de genunchi

balta cu propriile erori crește
ajunge la gură la ochi

uite vezi
mîinile mele funii
nu mai modelează vise

numele curge
nu mai poate fi citit

VERTIJ 31

cuvintele răspund gîndului
impulsuri de vitraliu
sortează incertitudinea
din iarmarocul sinapselor
negociază cu clipa
frunze din Copacul Viu

- a fi sau a nu fi-
scrie pe testament

strîng degetele pe cuvînt
aripile se desfac

(sînt un condor de hîrtie)

uneori pierd
din înălțimea cerului
lovindu-mă ușor
de stînca abandonată
a lui Sisif

ca de o fantezie
adoptată

VERTIJ 30

tavanul aude                
pulsul măsurînd tăcerea

tavanul vede
întunericul  din plină zi

tavanul meditează
îmi știe tainele spaima

noaptea
vegheză ca un înger

dimineața
sub culoarea albă
mă răsplătește

ca un ostatec

 

VERTIJ 29

mă strînge la piept absența
nu-i nimic nu-i nimic
am mai plîns în somn

voi adormi și voi visa
că dragostea este
cel mai dulce
Nimic

VERTIJ 28

mi-am strîns părul
în coadă de cometă
pe diagonala trecutului

Forța este egală cu
masa ori accelerația
spun cu siguranță  fizicienii

(nici vorbă)

Forța este încordarea
jocul de-a Baba Oarba

pe cumpene de aer
muchii de foc

VERTIJ 27

se-aud nori la geam
aerul greu apasă
rădăcina florii de mac
pe care-am mîngîiat-o împreună

(trei prăpăstii au crescut între noi)

peste marginile vieții
părul meu încolțește
pe-o cîmpie părăsită
timpul este tot mai scurt

mai vii să bem un  ceai
peste muntele
nostru

VERTIJ 26

orizontul rotitor
aripile mele răni
lovesc turnul bisericii

(mi-e frică de simboluri)

încerc să mă dezmint
biografia răsună în aer

am o milă perfectă
mă vei recunoaște

stau între două ceruri

un eșec impecabil
cu chip de om

VERTIJ 25

visul se face sul
tunel fără ieșire
confuzia întîmplărilor
tăgăduiește numele

mă înspăimîntă o haină grea
peregrinează sufletul
devorînd Pieta singurătății
și nu vine nimeni

sînt o femeie pentru nimeni

degeaba se-așterne zăpada
seamănă cu un sul

tunel fără ieșire
pentru
niciodată

VERTIJ 24

lumina aproape de geam
plină-i de reziduuri

în ochii fără sunet
inițiala Adevărului
crește timid veacul
de nesiguranță

am început să locuiesc
în litera A din totdeauna

niciodată
spre tiparul de Apoi
începutul de alfabet

în care mă-nvelesc
cu tine

VERTIJ 23

piatră aruncată-n soare
conținutul de viață
un tratat de existență

răspunsul și întrebarea
se vor împreună
precum molecula
(are nevoie de cel puțin doi atomi)
continua mișcare
pe un pămînt tot mai fragil

adevărul are cel puțin două fețe
oglinda se-ntoarce cu spatele

inima singurul spațiu
fără puncte cardinale
expresie suspendată
în zvonul de credință
sugrumă
eliberează
sugrumă

VERTIJ 22

uneori la miezul nopții
mă trezesc într-o baltă de cuvinte

unde este dreptatea

războiul umple gura
literele-mi taie limba
gresie

îngerul meu ghemuit la picioare
face un număr de circ
cu literele
A........F.........I

surîde plînge
surîde

VERTIJ 21

golul paharului
plin de așteptare
nu-l ating cu zarurile

aproape sînt copil
(ochii sînt lizibili)

           
între șase și unu
arunc clipele pe masă
poate nimeresc raiul tău

zăngănitul lovește degetele
ca limba de clopot
Marea Rană

VERTIJ 20

eul  în punct compas    
drumul de la naștere
o gigantică spirală

caut loc de adevăr
printre alte galaxii personale

vidul interuman
absoarbe - resoarbe
semenii au îngropat
cornul Inorogului
se înghesuie tot mai tare
jenează - lezează

într-o fîntînă din Univers
adevărul
face spirale

POEME HAIKU din CLIPE DE TĂCERE

Un fluture cald,
își zboară orele;
doldora de prezent.
           *
Zi de vară,
nimic nu mișcă;
păsări tocesc aerul.
           *
Privesc mult timp, tavanul-
abandonată,
ca un pantof rupt.
           *
Prins în aerul,
dintr-o fotografie-
un stol de păsări.
           *
Am ceva în comun,
cu stelele;
îmi clipesc existența.
           *
Stoluri imaginare;
o mie de cocori,
vindecă rana.
           *
Curtea bunicilor;
marginile ei-
marginile lumii...
           *
Totul e în cerc,
ceva-n jur la ceva;
cătușe de aer...
           *
Capitol Biografie;
dune de nisip,
urme de pași...
           *
Dalta decupează,
forma statuii-
protejînd venele.

VERTIJ 14

abia scoasă din cuptor
născută-n iulie
urlam respirația
aproape pretorian

pe masă ritualul
zăngănea obiecte ascuțite

încercam să explic
hașurînd din toate puterile
aerul sîngeriu

într-un vas al Kabalei
o apă se odihnea
nerostită
mîntuire

POEME HAIKU din RODIA CU RUBINE

Față în față,
cu ispita mea;
cei doi lei, din Mycene.
          *
Moment de rugăciune;
păcatul la pîndă,
pe sinapse.
          *
Țărmul plin de alge-
plaja cu scoici,
oamenii de nisip.
          *
Pîlcul de nori-
arcuit, schimbător,
ca și viața omului...
          *
Nisip în palmă-
acoperind,
linia destinului.
          *
Trupul fecioarei,
rodia cu rubine;
aroma nopții.
          *
Privesc zăpada;
de-atîta liniște,
tu-mi bați în inimă.
          *
Călătorie-n trecut,
spre naștere;
zodia Racului.
          *
Măștile unora,
lacrimi de înger-
trauma oglinzii.

POEME HAIKU din CLIPE DE TĂCERE

Sub un deal,
casa bunicilor;
fără uși, fără ferestre.
            *
Catedrala,
dangătul clopotniței;
orașul...traficul...
            *
Sînt o pasăre,
într-o lume cu muchii-
despicînd zborul.
            *
Ia-mă Doamne,
ca pe-o piatră-
zvîrle- mă în slava cerului.
            *
Tăcerea ta-
o ușă deschisă,
spre o cameră goală.
            *
Viața mea;
cît să cred în ea?
umbra libelulei, pe-o iarbă.

POEME HAIKU din CLEPSIDRA CU STELE

E atîta sînge,
în florile de mac;
cum să le culeg?
          *
Eu scriu un poem,
alții n-au pe nimeni;
unii privesc cerul...
          *
Aproape-s de cer;
a-nflorit iasomia,
aripi de înger.
          *
Din zi în zi, albind,
mama seamănă tot mai mult;
un înger.
          *
Un singur canar,
în colivie;
dar cîte vise-n păduri.
          *
Pierdute în iarbă,
florile de măr;
copilăria mea.
          *
Cuibul părăsit,
puii de pasăre, țipînd-
încă nenăscuți...

VERTIJ 76

mă gîndesc la Tine Doamne
asculți rugăciuni într-una
ne dai respirația zilnică
ești cel mai mare culegător
îți aduni numele din mocirlă
ca pe-o piatră de nevoință

(cred că Raiul e plin de pietriș)

urmărești agenda fiecăruia
ești medicul permanent
descătușezi păcatul
prin travaliul nașterii
ești marele fizician
rotești pămîntul
cît trebuie
ești cel mai bun om de serviciu
speli păcatele
ești cea mai atentă gazdă

Porțile Tale sînt deschise întotdeauna
pentru că noi murim dezordonat

sînt uluită
pentru Tine ai milă
Doamne

POEME HAIKU din RODIA CU RUBINE

Lacul de piatră,
aer nemișcat-
un cîntec de pasăre...
           *
Sînt doar o părere;
viața atît de fragilă,
că mă pierd.
           *
Jurnal intim;
caligrafia mîinii,
ascunde sîngele.
           *
Viața mea,
printre mulți vulturi-
dar inima, nu mi-au găsit-o.
          *
Tablou învechit;
mîna ce-a pictat,
s-a făcut lumînare.

POEME PHELYX din vol. ALBASTRU

Tăcere în doi;
în cana cu ceai, haos...
           *
Sigură sînt de-un moment;
Waterloo-ul vieții...
           *
Tata într-un brad;
în pădurea subterană...
           *
Un cîmp după ploaie-
ochii mei, fără tine...
           *
Tot ce am iubit;
pietre lustruite în rîu...
           *
În piața de păsări-
tristețea are aripi...
          *
Atîta stridență;
vreau liniștea unui ou...

POEME HAIKU din CLEPSIDRA CU STELE

Soarele,
tot mai palid;
sfîrșit de copilărie.
          *
Bancă de lemn;
din copacul ce-a vuit-
scînduri de tăcere.
          *
Pe genunchii tatei,
unde-am crescut-
s-a așezat pămîntul.
          *
Miezul zilei,
nimic nu mișcă-
o pasăre taie cerul.
          *
O frunză s-a lăsat,
ca un clopoțel-
în palma orbului.
          *
Vară;
bătrînul poet,
o iluzie de tinerețe.

VERTIJ 40

de ce oare
această tăcere între noi
ca o orbire

pătrunde pînă la oase
macină fragmente
de calciu și fier
venele rătăcesc prin anatomie
expresii amare de absență

încep să te zidesc în mine
statuie de douăzeci și unu grame
sanguine și divine

gestul tău sub piele
arde și lovește
de zeci de ori pe minut
teama de adevăr

POEME HAIKU, din RODIA CU RUBINE

Anotimp tulburat;
ploaia pe gard,
cerul învins și pustiu.
            *
La masa rotundă,
noi doi tăcuți;
mîinile noastre, raze...
            *
Lebădă mută,
dincolo de Porți;
bunica din beznă.
            *
Imagine tulbure;
unghiul cocorilor,
peste soare.
            *
Vară;
numărul frunzelor,
egal cu razele de soare.
           *
Păianjenul,
cu ritm de ceasornic-
își țese efemerul.
           *
Pînza înserării;
cîmpia de maci,
luminează drumul.
           *
La optzeci de ani,
sădind un măr;
discul rotit al lui Newton.

Poeme HAIKU, din vol. CLIPE DE TĂCERE

Virgina mamă;
sîngele ei,
învingînd gravitația.
          *
Pelerinaj;
apusul soarelui,
pe țigla bisericii.
          *
Tălpile pe nisip;
urma trecerii,
prin Calea Lactee.
          *
Cartea deschisă,
un fluture pe ea;
poate vrea un nume.
          *
Toate-au venit la timp,
chiar și scrisul;
ca un prolog, la ceva.
          *
În seninul ochilor tăi,
sufletul meu-
vînat de fulger.

VERTIJ 67

spui că sînt zeiță
vorba arde rupe aerul
pe gleznă efemerul
pune un sărut de fum

(conciliere cu cerul)

pentru o clipă m-am văzut
în ochii tăi o muritoare

Saturn înconjoară clipa
pune un inel pe mînă
pe care scrie

........v î n t...........
....p u l b e r e......
........p r a f..........

HAIKU- din * CLIPE DE TĂCERE*

Camera goală;
un lac de tăcere-n geam-
Calea Lactee.
         *
Eșarfă pictată,
cu apă și lumină-
curcubeul.
         *
Inima, destul de mică;
în marginile ei-
o lume.
         *
Uneori,
nevoia de singurătate;
umbra unui nuc.
         *
Fîlfîie cerul,
un șir de cocori-
scrisoare de mătase.
         *
La ora cinei,
ninsoarea luminează;
sonet de iarnă.
         *
Nu mă-ntreba nimic,
mai bine privim-
o stea stă să cadă.
         *
Cireșii-n floare;
curtea nemăturată,
miroase-a curat.

HAIKU

Neputînd vindeca;
fără sprijin-
cabană părăsită.
          *
Îmi judec faptele;
cingătoarea de fier-
templul inimii.
          *
Grecii de nisip;
marmura lucrată,
umplînd muzeele.
          *
Ascunsă într-o grotă,
de teama iubirii;
să ies sau nu?
          *
Sprijinită în cuvinte,
existența-
iederă pe gard.
          *
Ceasurile date înapoi;
chipul bunicii-
o fortăreață.

Poeme phelyx

Statuia de piatră;
pe un ochi, un fluture...
              *
Pe butucul proaspăt-
așezat, un porumbel...
              *
Țăran clădind fînul;
îi dă forma inimii...
              *
Șaptezeci și cinci de ani;
vorbește de-un munte...
              *
Ascult pe o plajă-
coacerea nisipului...
              *
În rama plină de carii-
mama, tînără...
              *
Clepsidră de mahon;
nisipul curge, scrîșnind...
              *
Primul ghiocel;
îmi scot în prag, pantofii...

unu din șase

golul paharului
plin de așteptare
nu-l ating cu zarurile
aproape sînt copil
între șase și unu
arunc clipele pe masă
poate nimeresc raiul tău
..............................
zăngănitul lovește degetele
ca limba de clopot
Marea Rană

așteptare

mîna mea scrie
la timpul trecut
dezgrop morții
cu pixul
îi aștept la masă
cafelele sînt pregătite
în fiecare seară
neatinse

e greu

e greu
să-ți iei rămas bun
punctele cardinale
au extensie în veșnicie
e greu
să spui la revedere
pe unii
îi regăsești spre răsărit
sub o carte de vizită gravată
cu fața spre stele
cu mîinile
împăcate

VERTIJ 55

toată seara
m-am gîndit la fericire

soarele se făcea tot mai mic
norii treceau ca spuma
pietrele deveneau
tot mai cenușii
umbrele se cheltuiau
ca trestiile
peste apa luminată

toată seara
m-am gîndit la fericire

pînă s-a făcut
noapte