el
care nu dorește nimic
locuiește pe un pămînt
îmbibat cu apă și nisip
trece prin tunelul propriilor ochi
tîrîndu-și umbra
el
care n-ar vrea ca moartea
să aibe ochi de femeie
dislocă ziua în coloane
negre statui
el
îmi taie noaptea cu lanterna
să-mi arate cerul de plumb
oțelul din stele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu