VERTIJ 46

din tot ce sînt
nimic nu e simplu
primăvara  înverzește sîngele
palpitația umple secunda
duioasă arcuire cu timpul

(inima este
figurantă într-un teatru)

îmi aranjez jocul zi de zi
un puzzle de-a exista

cred că totu-i al meu
vîntul amestecă piesele
dimineața o iau de la capăt
cu mîinile pline de verbe

uneori mă înlănțuie
pînă la tristețe
pasiunea de-a privi nucul
pus de tata