PUNTEA
O, punte a punților!
toată ești un leagăn
bătut de vînt.
Traversa 1
opalescența serii
dezvăluie un apus
rămas în memorii
- tîrziu! ai spus
din aria nopții
restrînsă-n opus
degeaba te strig
precum cocorii
în cîntec de frig
captive-n urechi
literele Adagio
nu mai leagă nume
cuvintele perechi
despărţite de Adio
nu mai au ce spune
Traversa 2
plecarea timpurie
fumegă alegorie
în rocadă nomadă
prietenia monadă
tu- aripile cocorilor
eu- rezonanța norilor
aștept peste poduri
invazia spre înapoi
între exoduri
tu vii înainte
aromă de ploi
în cuvinte
Traversa 3
cu fiecare haiku
evadez om nou
în micul tablou
canonul contractă
midriaza abstractă
culoare de asceză
iradiind geneză
curge-n desime
iarba cea rea
spinoasă și grea
cade-n josime
Traversa 4
privind o rîndunică
seara-mi complică
într-o parte cobor
într-o parte zbor
lumina descătușată
ascunde-n Carul Mare
secunda alarmată
din ceasul de mirare
clipa de duminică
pîlpîie-n lumînare
încerc să compar
lumină de far
lumină de jar
Traversa 5
ai trecut legendar
o filă de calendar
pe vremea tîrziului
în urma verdelui
un minut încins
vara-n frunze căzătoare
focuri a aprins
ai pierdut secunda
n-ai văzut în soare
cum creşte lavanda
Traversa 6
pe marele bulevard
rupții din stele ard
gînduri de muritori
între ziduri și nori
zvîcnind la tîmple
geneza intențiilor
comprimă în piept
nimicul concret
deasupra Liniştea
dospește încet
aluatul de stea
Scîncet?
Bocet?
Traversa 7
simplu simptom
în propria anatomie
firul de om
din creștet în jos
interiorul ros
Labirint de os
nisipit calcaros
anagramă de cosmos
în sînge topit
de necitit
Traversa 8
îl vedeam des
pe banca trecătorului
oftînd recules
vorbea prea tîrziu
cu îngerul lemnului
din copacul viu
stoluri în arbori
regretele viitorului
urcau fiori
Traversa 9
faptă cu faptă
caut linia dreaptă
geometria roții
roteşte în cerc
butucul vieții
cine mai știe
unde-i punctul
acela de foc
să-i fixez locul
pe hîrtie
Traversa 10
ai ascultat vreodată
o piatră
poate
vei auzi durere
în pleonasme
sau
vei auzi tăcere
în spasme
poate
vei auzi-n hău
numele tău
Traversa 11
sînt Domnica
pămîntul mă rotește
odată cu frica
un fel de eclipsă
în parte lipsă
o proprietară de soare
în cutia poștală
plină de răcoare
cînd umbra mea
cade pe ea
Traversa 12
unde-i ziua aceea
soarele
nu era altceva
decît un punct
salcia
nu era altceva
decît un contrapunct
unde-i melopeea
cînd legam împreună
soarele cu salcia
Traversa 13
de cîte ori
aude cuvîntul Acasă
mama
aruncă din fiori
o privire lăptoasă
ochii refugiatului
ochii abandonatului
în fașa orfelinatului
nemîngîiat
nelegănat
Traversa 14
greu pot privi
vechile fotografii
amintiri forță
explodează mii
focuri de torță
în dreapta moarte
în stînga moarte
eu la mijloc
aproape
stană de piatră
departe
Traversa 15
Doamne
îngădui multe
cînd greșesc
iartă dinainte
să ispășesc
sînt vinovata
după evadare
care s-a predat
să fie sigură
că a trădat
Traversa 16
compar totul
cu o lumînare
în mîna pelerinului
care arde
să ardă
Traversa 17
ochii de păpuşă
în joacă de copil
ca morfina-n fiolă
lucește subtil
incantație-n sînge
povestea curge
rîuri de culoare
trăirea-n prinsoare
dulce condamnare
Traversa 18
nimic de spus
dincolo de apus
în aroma cafelei
amestec spre sus
lingurița-condei
altă soluție nu-i
să vă dezvălui
înaltul visului
unde cineva
levita stea
Traversa 19
repetînd zbucium
trăiesc totul acum
scrierea norilor
grăbește-n sistolă
pulsul visurilor
la fereastră
duhul culorilor
întărește lumina
să urce albastră
pînă la stele
glicina
Traversa 20
hipnoza ierbii
în liniștea parcului
crește cîmpii
locurile de-acasă
nu mai au adresă
și cît egalează
o pasăre depărtată
care vibrează
avem amîndouă
o vreme separată
de rouă
Traversa 21
înălțînd ziduri
pînă la temelie
prima istorie
crește reziduri
aceea de neiertat
cînd omul a despicat
primul izvor în două
să afle de ce plouă
abandonînd aluviune
vechea minune
eroare nouă
Traversa 22
pentru că Doamne
ştii cît te-am mințit
dă-mi între semne
un discret sfîrșit
să intru subit
prin copertă
un punct mic
în foaia inertă
final de nimic
Traversa 23
frica fierbinte
erupe din minte
umblu-n levitație
peste agitație
nu-i har divin
nici foc din senin
merg mult pe jos
doar ca să merg
în rînd cu voi
curajos
Traversa 24
de cîte ori
nu am lumea
pentru foaia de hîrtie
sau n-am foaia
capitulez
prinsă la mijloc
ca într-un ceasornic
pendulez
cu creionul de foc
scriu lumea-n aer
lezez
Traversa 25
am cîte-o oră
paralelă cu lumea
cînd trec auroră
duhul fericirii
găsește întotdeauna
spațiile pustii
nimerește exact
punctul blocat
nu mult
doar o secundă
tumult
Traversa 26
plină de mărturii
ziua înserează
dungi fumurii
primesc complice
noaptea-n matrice
lumina becului
inundă strategic
focul negrului
și cine răpune?
la urma urmei
totul apune
Traversa 27
ultima dată
prietena m-a privit
ca-n prima clasă
asta a nemurit
o zi dureroasă
caldă în gesturi
sclipea-n resturi
apoi s-a dus
printre gene în sus
cu fața spre cer
ochii-n mister
Traversa 28
totu-i nimic
am fost victima
propriului inamic
mi-ai sărutat părul
f f
i cu i
r r
dar tot darul
ascunde un bir
fărîma de negru
fugită din integru
Traversa 29
fiu al omului
treci ca ploaia
în visul pomului
într-o zi
sîngele vei topi
în cascadă lentă
cu întunericul
te va potopi
lumina absentă
Traversa 30
simțind parfumul
am schimbat drumul
toate străzile
erau dublura
toate chipurile
imitau figura
- nu te întoarce
fugi plîngînd!
dar inima
ucidea-n ciocane
fix acel gînd
Traversa 31
aștept să vină
cu inima senină
dacă nu va ierta
tot voi aștepta
așa a palpitat
ghiocul ascultat
cînd colindam oraşul
aidoma cu evreul
rătăcit în pustie
de-mi crăpa inima
de vie
Traversa 32
bondarul zboară
în fiecare vară
vine să ceară
- tot ce vezi
nu visezi
corăbiile de vînt
umflă în aripi
ruperea de pămînt
- să nu crezi!
eu port un port
de aripi în gene
columbiene
Traversa 33
trăiesc în angoasă
sînt prăpăstioasă
am urmărit omul
am urmat drumul
război de gherilă
pe clipa fragilă
fiecare cuvînt
cu voia sorții
zboară în vînt
în ținta morții
Traversa 34
îndeajuns
să privești apa
a spus călugărul
și s-a dus
bastonul lui
lega iarba
de la un nod
la altul
creștea un pod
cît înaltul
atingea barba
Traversa 35
am tot schimbat
sandale tocite
am tot regretat
veri învechite
halouri negre
au înghițit soarele
de înapoi
ceruri albastre
au topit hotarele
sub ploi
Traversa 36
stafie de hîrtie
păşesc pe traverse
s-ar crede nebunie
Oh, nu-i așa!
nimeni n-ar bănui
strălucirea răsăriturilor
efervescența apusurilor
în cardinalele foii
punctele nevoii
fixînd puntea
Traversa 37
vremea păpușii
cu secunda-n blocadă
mocnește nomadă
- ați văzut ochii?
două ceasuri oprite
de evantaie rotite
tunete-n surdină
visînd explodarea
mirarea
Traversa 38
aici ne cresc
sortitele migrații
călătoriți firesc
fără calculații
se vede clar
totu-i ocular
teii din centru
înfloresc pentru
între jos și sus
totu-i predispus
prin Orcus
Traversa 39
pe linia moartă
ceva îndrăznesc
fiecare traversă
derulare inversă
nu opresc
revăd avaria
nu cînd Noi
mult mai înapoi
cînd călătoria
era scrisă-n oracol
miracol
Traversă lipsă
Vino, corbule!
vino c-un ram de măslin;
ajunge, să cred.
Traversa 41
acul de cravată
irizează-n amintiri
trecuta viață
aruncă-n ceață
luciul de față
nu desprinde
din poza blocată
în contur
ce poți pretinde
unui chip de tată
în retur
Traversa 42
am tot timpul
două căi diferite
obligă drumul
atent la ispite
cînd merg drept
izolez în paralele
tot restul
mîna pe piept
unește-n cardinale
nordul cu estul
Traversa 43
de-aș avea
mintea luminată
care așteaptă
un pîntec de fată
omul l-aș scrie
curs de rapsodie
pe cantul foii
de hîrtie
Traversa 44
sînt bolnavă
de migrația cocorilor
cînd tremură cordul
unde-i port
cocorii țipă nordul
- nu vă îngrijorați
la finele drumului
toamna indică
aripile de sînge
niciodată niciodată
nu abdică
Traversa 45
papagalul vorbește
nu cere
papagalul privește
cînd piere
doarme tihnit
de lume diferit
cînd vibrează
captiv în colivie
ce visează?
omul să fie?
Traversa 46
omul solitar
colindă orașul
văd zilnic marșul
în urma grea
asemănarea de jar
fumegă stea
polifonie de-amar
alunec în ea
Traversa 47
cînd a plecat
am rămas blocată
multă vreme
ca un copil
abandonat
prea devreme
mai precis
timpul tactil
așteptînd ceasul
să cheme
Traversa 48
citesc în porumbei
planarea haiku
din primul impuls
între minus și plus
nu vor altceva
să mențină
decît
prima terțină
de lumină
Traversa 49
în ochelarii bunicii
mai zîmbește lumina
ultimei clipe reci
ca un nas de copil
pe geamul înghețat
de albe ciuperci
Traversa 50
nimic nelalocul lui
se va întîmpla
în urma trenului
ce taie cîmpia
eu trec pe-o șosea
spre casa mea
lumea parcursă
repetă aceeași cursă
deasupra apasă
imensa asemănare
stele goale
alergare
Traversa 51
umbra mamei
derivă luceşte
pe retină
cu capul în mîini
privesc din cleşte
a vieții patină
din zi în zi
calea-i scrîșnește
pe serpentină
Traversa 52
fii împăcată
ești iertată
am scris 9 cărți
nu ești trădată
la baza lor
cuvintele curg izvor
nu nouă
norul cel nou
dinaintea ochilor
nu mai plouă
Traversa 53
tot căutînd
mama spirituală
în gravitația literei
am refulat
levitație în vînt
cuvînt din cuvînt
nevoia de blînd
a cronicizat
m-a tocit
m-a nevindecat
m-a murit
Traversa 54
bătrînul poet
din casa mică
scări de alfabet
spre cer ridică
prin porii săi
apă tare
vuiește
în mîna lui
tot fierul
scrîșnește
Traversa 55
Fiu al cerului
lucești în lumină
inima dreaptă
în stînga plină
goală-i de Hău
din haloul auriu
privești milos
de sus în jos
coșmarul Tău
Traversa 56
cînd inima
bate dezordonat
nu-i de speriat
mi-e clar
pot să dispar
în apă murdară
ca stropul de var
sau
ca o floare
în apa amară
dintr-un pahar
Traversa 57
printre semne
vapoare de vorbe
pier pe vrute
în oceanul tăcerii
trec pe-ntuneric
să nu fie văzute
mîna dreaptă
tremură-n stîngăcia
falselor redute
Traversa 58
cîinele doarme
în raze de soare
fără să cunoască
bolta cerească
cîinele-și trăiește
viața în curte
liber de moarte
are o pace cuminte
din pacea fierbinte
de dinainte
Traversa 59
nemuritoare de-aș fi
frăția m-ar lipsi
să nu împart
Clipa
să nu înmulțesc
Risipa
apoi Golul
care ne-adună
Viitorul
Traversa 60
mîinile lovite
de trup despărțite
fraternizează
-nu te zbate!
lamentează!
cum ai consola
cu liniște ochii
la nevoie
cum vei îmbrățișa
pacea morții
fără voie
Traversa 61
nu mai știu
să culeg
să înmulțesc
polenul din clipă
cu mintea goală
puteam cîndva
nu eram risipă
am fost artă
mult mai mică
și înaltă
Traversa 62
din ascunse coloane
vertebre de pămînt
vibrează semne
cuvinte în vînt
-Uită-l pe Sînt!
scoate din adînc
copilul cel bun
lasă-l să sufle
baloane de săpun
Traversa 63
nu pot vindeca
podul de umbră
nici pivnița grea
de nisip și răcoare
voi fi epitaf
nu pentru praf
pentru soare
sînt zodia Rac
n-am plecare
Traversa 64
de ultimul ceas
sînt neliniștită
mi-e frică
de forma-n copită
care-l cadrează
apoi
Căderea
sub caii morții
cît vibrează
Liniștea
dinaintea eternității
cît durează
Traversa 65
am o monadă
unde nu oricine
poate să vadă
descoperă cărarea
doar purtătorii lunii
de aprilie
simt de departe
albul aparte
Traversa 66
n-a plecat de tot
încă e vie
mai lucește
în caligrafie
cenușă argintie
închid ușa
nu cumva curentul
să împrăștie
cheia de hîrtie
ascunde momentul
știe
Traversa 67
un copil
cu bicicleta
se plimbă pe-alee
trage pe roată
fără să știe
Calea Lactee
Traversa 68
tîrziu a ajuns
cuprins în mîine
tînăr cuceritor
a trecut neatins
printre ruine
florile de mac
din imperiul învins
au tresărit
de ruşine
Traversa 69
nu sînt făcută
pentru fapte eroice
natura macină
secunde haotice
din capul tocit
somnul pe pernă
curge-n bernă
un rîu nisipit
Traversa 70
ultimul gest
rămas în ușă
a oglindit protest
ne mai întîlnim
contra curentului
chipul fățiș
reflectă-n pupilă
un geamăn afiș
o floarea-soarelui
lungă lungă
s-ajungă
Traversa 71
m-am născut
în luna frunzelor
arse de soare
fără să știu
pustiu am reprodus
în eliberare
o gură mică
înghițind în plîns
multa înserare
Traversa 72
acolo a rămas
la rădăcina amorului
despărțirea a curs
sepia cocorului
arde pauze accelerate
de zbor în recurs
spre vuiet
emană vibrații întomnate
de aripi împușcate
fără sunet
Traversa 73
n-ai văzut dragonul
un acrobat
fără plasă
n-ai auzit țipătul
în direcția ta
cale-ntoarsă
de ce-ai fi vrut
după ce ai trecut
toate hotarele
unde pomii
înfloresc la nesfîrșit
toate culorile
Traversa 74
am fost notă
într-un cîntec
atît de grav
părea suav
ca o arie de Grieg
unde lebede negre
plutesc fantome albe
de frig
Traversa 75
hîrtia oglindește
ce inima vuiește
hîrtia amprenteză
ce mintea visează
poți să zgîrîi
în toți porii
ce apă dragă
ascunde-n ea
să atragă
Traversa 76
există o ipostază
ce înfricoșează
mai bine spini
cuiul fierbinte
rafale-n minte
numai nu moartea
mută și sfărîmicioasă
unde părul căzut
crește rădăcini
căutînd cărarea
spre acasă
Traversa 77
pereții catedralei
prin nevăzute ieșiri
dau aripi octavei
plăsmuită de mir
-nu privi pe verso
Ierusalimul să-l pierzi
în retină!
poate chiar acum
somnul lui Tasso
din ierburile verzi
îți ridică-n drum
o colină
Traversa 78
magic evantai
cu adiere de Rai
dragostea la început
apoi pustiul Sinaiului
pe fila calendarului
prezent la trecut
ca vremea unui zeu
adormit în muzeu
visînd o cărare
de pietre rare
spre trofeu
Traversa 79
aveam zece ani
rîdeam în nisip
cu tălpile goale
acum am dune
de obiecte inutile
și zile tocitoare
unde-i acel zece
plin de transparență
și voce înaltă
pupila rece
irizează în absență
o mică fată
o mare umbră
care trece
Traversa 8o
pe elipsa firii
potrivnic împotrivesc
moara jertfirii
dacă ar contra
în plină stradă
aș îngenunchia
regretul să-ncolțească
verticala sufletească
subiectele nedrepte
la viitor predicatul
să-ndrepte
