Podul de hîrtie

uneori
oamenii-s așa departe

aș vrea să le vorbesc
despre cum se-nalță
cuvintele din zăpadă
și se fac gemene

cu fluturii

Podul de hîrtie

spira dimineții
înnobilează
mîinile încep aventura

( știați că prelungirea gîndului
ajunge la amprente)

unele sînt aproape duminică
altele desenează-n aer

sînt mîini care se joacă
sînt mîini care mîngîie

(mîngîierea este la fel de simplă
ca plutirea bărcuței de hîrtie)

mă dor mîinile
crispate de atingerea
oamenilor de gheață

ca-n iernile cînd eram copil
și făceam un mare om
de zăpadă

Podul de hîrtie

nu sînt puternică
am carență de fier

înăuntru alb și negru
un oximoron duplicitar
printre cristalele sîngelui

degeaba pregătesc
șah la rege
pielea-i de sticlă
se vede totul

pînă la gînduri
pînă la plutire

Podul de hîrtie

în oglindă mîinile tale

prin ploaie de mercur
trecem dincolo
două aripi egale ne cresc

( ne recunoaștem oriunde
și asta e mare lucru)

există în tine
o răsfrîngere de taină
există în mine
un punct vulnerabil

(dorul de tine
s-a depus pe vene)

cuvintele tale sînt vînt
gîndurile mele sînt iarbă

încep să cînt
cînt

Podul de hîrtie

trec vămi de nisip
curbele ispitesc argintul
ascuns în siliciu

înaintez cu fruntea-n căință
printre îngerii
stelei din care-am venit

am trecut de plaja
unde tot timpul răsare un soare

în urma mea albatroșii
își poartă crucea

și nu e totul pierdut

desenez obsesii
de războaie castigate
cu sabia-n nisip

golind mizeria zilnică
din memorie

pentru porumbelul alb
pe care-l tot aștept

Podul de hîrtie

imagine pe retină
îmbrățișarea

stau sub un bec stins
la margine de gînd
visez poduri sigure

timpul aleară-n galop
preface clipele-n cai

te aștept în seri clare
dar încep să uit
chipul
cîntecul

ce ne lega
pe-ntuneric

Podul de hîrtie

din gîndurile mele
desprinde un copac
umbrește Himalaya
un dor de taină
mă osîndesc să-l urc
pînă la prima stea

(celebrează căderea)

cu fiecare suspin
pierd culoare din iris

nu-mi promite poduri orașe
vino să prindem în vis
liniștea din parfumul
florilor de tei

o mie și unu de fluturi
așteaptă să fie
eliberați

Podul de hîrtie

nesiguranța își face loc
cu coatele prin mine
ca un copil înfometat
printre oameni

pășesc prin viață
pe-o dîră de lumină

lutul mi-e plasa de siguranță
unde-i înclinat
răsăritul

rămîn necunoscuta
care-și tot caută pîrghii
să însemne ceva

visînd nevralgic
poduri sigure
multicolore

Podul de hîrtie

simt pe pielea mea
ce-nseamnă infinitul

( este foarte lung)

grăbește-te
am o mie de nedumeriri
pe secundă

stau la ultimul etaj
în azilul visătorilor

și

crește-n geam
o punte de aur
spre stele

Podul de hîrtie

fîntînile fac vîrtej
cuvîntul divin guvernează
poporul perpetuu

fiecare pas- încercarea
fiecare eșec o-ntrebare

printre toți algoritmii
aș vrea să desenez un înger
cu răsuflarea tăiată

poate voi răscumpăra
Marea Trecere

din ziua cînd tata
prea obosit de viață
s-a întins sub pămînt
să-și odihnească
spinarea

Podul de hîrtie

lumea umple ochii
două tuneluri pline
mușchi și licheni
pete de culoare

(unicornii captivi)

o privire spre lună
clatină aducerile-aminte

(am umplut luna cu nostalgii
dar ea nu-i menită pentru asta)

pentru picioarele de lut
s-au născut îngerii
poveștile
și-o anumită
lumină

Podul de hîrtie

scriu pe nisip
numele țării soarelui răsare

mă regăsesc în ecoul
de cretă
din pătrate

convenție cu copilăria
care-a vegheat să crească
tălpi

(timpul trece cu linii
întrerupte
pe muchii de soartă)

aminitirea-i cel mai bun poet
îmi strigă îngerul șotronului

mai lasă-mă în dreptul ușii
pe banca veche

pune-mi lapte pe aripi
citește haiku-uri
despre zbor

Podul de hîrtie

neclintită
a fost îmbrățișarea noastră
de revedere

acolo-n parcul plin
de culorile toamnei
și umbre

de dragoni
jucăuși

Podul de hîrtie

sînt clipe-n care cred
că moartea-i o broșă ruginită
într-un șal pufos

( frica are culoarea ruginii)

cînd umple gura
înalț piloni de întrebări
fug în lumina copilăriei
amețitoare de rouă

( e prea mult soare acolo)

atunci totul e rană
și-aștept să se deschidă

pașaportul păcatului
să abandoneze numele
la vama albastră

cît pentru un anotimp
glaciar

Podul de hîrtie

lăcrimînd suspinînd
recit cuvinte nespuse
din seara cînd pe-ascuns
am ieșit din copilărie

(de cînd m-am depărtat
de ea
tot mai tare mă clatin)

era luna frunzelor căzătoare
cînd am trecut sub poarta
unde bunica-și odihnea
mîinile-n rozar

ascundeam cu palma
gura-n agonie

primul sărut

Podul de hîrtie

de cînd ai plecat
sînt săracă

tulpina mi-e tot mai subțire
mă pot frînge

vînzătoare de plante
de leac
se străduiesc cu mine

eu vreau ziua aceea
cînd am contemplat
norii de vară

din umbra zeilor
împreună

Podul de hîrtie

cel care aseară
a îmbrățișat luna
din mijlocul lacului

astăzi

nu mai este omul
colindînd străzile
orașului

Podul de hîrtie

printre vechituri
păpușa neschimbată

i-am fost Dumnezeu
am născut-o zilnic

în inertia jocului
centimetrii sporeau
și-am început să observ
nemișcarea din jucării
florile scuturate-n nisip
resturile din farfuria cuiva
care privea în gol

( ce admirabil
măsura bunica orezul
bob cu bob)

în ochii păpușii
somnul tînjește
cu ultimul zîmbet
poticnit în suspin

da
am fost cîndva
o minune

Podul de hîrtie

iubesc ceva
aștept să vină

un punct pe apă un zid
o prăpastie

din zbuciumul
inimii mele
ceva

Podul de hîrtie

improbabilă aparență
soarele în conjuncție
cu galaxia orelor

nu te îngrijora spui
cele șapte culori ale luminii
sînt în buzunarul
costumului bun

voi trece muntele
crescut din fricile tale

tu pregătește focul
zilele ce vor veni

eu îți voi aduce-n dar
un bulgăre mare
de zăpadă

Podul de hîrtie

în serile lungi de iarnă
număram merele de pe dulap
de la dreapta la stînga
de la stînga la dreapta

implorînd cerul
bunica rostea o rugăciune
singurul murmur
în torsul pisicii

merele plateau spre tavan
cuvintele se rostogoleau
în idealuri

* și nu ne duce pe noi în ispită*

s-a făcut un tren nesfîrșit
într-o gară enormă
spre veșnicie

Podul de hîrtie

cîtă frumusețe
în această iarnă

zăpezile vin
și se duc

gerul ascute
păsări
și gînduri

inima
ce mi-ai dăruit-o
este cea mai scînteindă

noi respirăm
fiecare în
celălalt

haiku

Noapte fără tine;
în penele pernei,
păsări țipînd.

Podul de hîrtie

cîmp de luptă viața
unii se-aruncă în apă
să prindă o stea

(rămîn urme
printre pașii noștri vii)

pentru dragostea ta
vreau să trec rîul
spre locul unde se naște
culoarea

să nu mă dai uitării
mă voi întoarce
cu părul plin de frunze
cu soarele în palme

cît pentru
un vis

Podul de hîrtie

privești cerul
privești curtea

(ți-e frică de furtuni)

în foșnetul trist
al frunzelor
strivite sub tălpi
te văd tremurînd

mamă
ce pași din drumul tău
spre camera de lemne
sînt linia mea
de plutire