Podul de hîrtie

în nopțile scurte de vară
deșertăciunea lunii
lutul luminează

(tiara divină-i împărțită
regește cu pămîntenii)

dimineața dă buzna
în camera fără ceas
spulberă magia visului

aș vrea
să fiu în linia vederii cuiva

într-o lumină orbitoare

un bec ars
un nonsens
un
o

Podul de hîrtie

cerul rostește egouri
neantul nu e gol

între mine și mîine
metafizica unui pod
îl trec în genunchi

(opera muritorului
scrisă cu genunchii)

se-ntîmplă
să nu-mi recunosc podurile
colonii pentru avioane
de hîrtie

cerul devine o dungă

eorile plîng
anotimpul naşte
miriapozi

Podul de hîrtie

visul
muțenia
avatarul

& stele căzătoare

somnul plutește
trestii
poteci șerpuite

ceasul obosit
golește timp

războiul ia sfîrșit
de ziua
gravitației universale

newton visează

Podul de hîrtie

stăm unul lîngă altul
privim rîul

tu povestești ceva
eu curg

sub o paradă de nori

păsări de foc
stîrnim

Podul de hîrtie

faptele oricum se petrec
dar există un gol

(nu se umple niciodată)

trec din dilemă
în dilemă
pe corzi întinse

(Moartea este singurul
unghi drept
într-o lume strîmbă)

totul este încordare
un joc pe-o iarbă
plină de goluri

fluxul sanguine arde
expandînd cearcăne

mă sprijin pe memorie
are un colț divin
în care tot timpul
răsare un soare

luminează alfabetul
celor 10 porunci

cînd țin în pumni
literele erorii
soarele
schimbă chimia

înnegrește

Podul de hîrtie

nimicul
dintr-o clipă de tăcere
are aerul
unei felii de pîine

și-al ceaiului uitat pe foc
clocotind

Podul de hîrtie

te va tulbura
povestea mea

Amăgirea este
piciorul meu drept
Dezamăgirea este
piciorul meu stîng

să primesc
Apa Viselor
voi veni desculță
cu mîinile goale

plutind

Podul de hîrtie

semnele zborului
transparente
printre lacrimi

(bice de fotoni)

o fotografie cu păsări
se vrea scoasă la aer
bifează cerul

duhul cutreieră
Marele Poem Albastru

semnele zborului
validează
aripi frînte

regret uneori
deslușind gînduri migratoare
din limba păsărilor

atunci aripile încolțesc
prin toți porii
scutură scheletul
de zgură

.Podul de hîrtie

atîtea dimineți
în care trebuie
să mă trezesc

atîtea zile
în care mă dau de pereți
să-mi rezolv problemele

în fond
sînt o femeie
care se-ascunde
sub farduri
să evite

Podul de hîrtie

tălpile au pătruns
în destinul meu

- Împacă-te cu țărîna
cu locul unde-ți va fi
bătut de vînt
numele

pășesc cu grijă de-atunci
mă reflectez în toate

( imaginea-i nedeslușită
de la un punct la altul)

băiatul în cîrje
care trece strada
îmi strică diminețile

mă întorc cu greutatea
florii soarelui
să mai văd răsăritul

Fata Morgana
iluzie nucleară
pe un cîmp de paie

zadarnic să ies
din Hiroshima zilnică

un fir de pai

să mai fie
și singur

Podul de hîrtie

cînd mă gîndești
încep să cînt

( o mantră iubirea)

vin norii
umbra crește

cînd ți-e dor
cîntecul plînge
orele se confundă

moara de lacrimi
macină macină
apa se face neagră
umple distanța

gondola e-n derivă
are un cap de lebădă
sinucigașă

Podul de hîrtie

rănită de oameni
mă ascund
într-un nostalgic ou

strigîndu-mi numele
dinaintea nașterii

tăcerea albă crește
seamănă cu mine
din ziua-n care
mi-am tăiat părul
pentru prima dată

răsuflă-n ochii mei
anulînd timpul

ca un tablou învechit
dintr-o casă memorială

zîmbește

Podul de hîrtie

te visez

o data pe zi
îmi deturnezi avionul
de hîrtie

dacă i-ai desface aripa
din stînga

ce-ai putea citi
n-ai cum ști

Podul de hîrtie

despletită
neîmblînzită
mă predau vîntului

tandrețea vindecă rănile
aerul
rana păsării

pe urma trecutului
ochii plini de speranță
așteaptă magul

gestul visului tulbură
între arhipelaguri
de așteptare

iubirea se umflă
strigă

Podul de hîrtie

inima omului
ca inima păsării
stolul reflectă

(un dar se vrea viața
însă corbii de ce există)

aripa nopții umbrește
feriga și floarea soarelui
îmbină cerul în punct fix

chiar dacă negrul
plăsmuiește noaptea
și cuvinte ghilotine

(nu v-am spus
merg des la tîrgul de vechituri
să caut vorbe bune)

odată și-odată
tot voi îmbina
focul din soare
cu apa din ceas

Podul de hîrtie

între noi vîntul
și marele lac de tăcere

(privirea spre tine
tăiată de un cocor întîrziat
mă neliniștește)

n-am vrut mult
doar să pun sacul su sare
la picioarele tale

într-o zi
vei călca în golul
care-mi poartă numele

din clepsidra spartă
regrete nerostite
vor trezi

Podul de hîrtie

am o dispută cu mine
inima se-ncăpățînează să aștepte
mîna deschide uși

cînd nu intră nimeni
încălzesc cafeaua
de mai multe ori

țin felia de pîine-n mînă
ca pe-un bilet de avion

( singura întîlnire certă)

într-o zi
voi traversa-n liniște
tandrețea orizontului

va rămîne-ntr-o carte
antologia cafelei
de dimineață

Podul de hîrtie

pendulez
între alb și negru
hologramă fără țintă

ziua și noaptea
se-nchid între ele
scrijelesc drumuri
în palma destinului
spre groapa neagră

din închisoarea
celor o mie de așteptări
doar cerul e speranță

și Doamne fă-te om
cu genunchii de piatră
visează zborul

imaginează Infernul
teme-te și tu

Podul de hîrtie

mîna ta prin păr
răscolește stele
umplu marea de foc

( la țărm zeițele
strîng valuri arse)

am dat ceasul înapoi
spre douăzeci de ani
sînt propriul meu
conchistador

ești în mareea albastră
simplifici iluzii

ochii mei te cheamă
un cîntec plin de febră

pînă vii
îngrop serile sub fereastră
ideograme

Podul de hîrtie

nu-mi trebuie comori
nici stelele de pe cer

vreau seara
cînd ne priveam
printr-o rază de lună

mi-ai scornit
o sută de nume

pînă la primul
sărut

Podul de hîrtie

alege o seară
incendiază geamantanul
din care rochia mea
a lipsit întotdeauna

vino să ne întîlnim
cuvintele șoapte
în gara cu rebuturi

intervalul de absență
se va frînge de dunga
paharului

împreună vom bea
apa neîncepută

Podul de hîrtie

mușcătura de viperă
pe mîna ta dreaptă
amintire din bazarul de vise

(prețul manierei
de-a mîngîia pe furiș
tabloul celebru)

dintr-o rană
orice poate începe

(eternul pleonasm
al dragostei)

un alt Turn Babel
un alt Mare Zid

poate mîine

Podul de hîrtie

încep să-nțeleg
mai bine nici o lume
decît una fără vise

destinul curge
printre cosmogonii
prăbușite în iarbă

calc locuri cu ierburi
pline de rouă și zîne

risipesc pașii
prin pădurea din basme

cai visînd în picioare
aproape de glezne
presimt zmeii

miezul nopții
nu pune capăt la nimic

între poveste și adevăr
armate de îngeri
înmuguresc

Podul de hîrtie

mă trezesc dimineața
pe roata Ta
Mare Olar

zilnic îmi dai o formă
să pot primi aerul
să pot rupe pîinea

astăzi
fă-mă piatră

zvîrle-mă-n slava cerului
să visez

Podul de hîrtie

umbrele noi
înfricoșează păsări

cisterne de alamă curg
peste arhitectura verde

(nu doresc nimic
să-mi reflecteze chipul)

captivă într-un deochi
nu aștept pe nimeni

nu mă căutați

astăzi spăl
pasărea cîntătoare
pe dinăuntru

Podul de hîrtie

senzația de timp pierdut
îmi presează gîtul

nu mai cresc lăstari
păianjenii mișună
eșecurile verii

( adîncul meu
este un amestec
aripi și vocale)

aș vrea să devin
o floarea-soarelui
uitată pe cîmp

sau golul unei trestii
umplut de vînt

Podul de hîrtie

printre ghicitori drumuri
trec o Nimeni de argilă

( nu aparțin niciunui munte)

ochii mei sînt gemeni
visează și plîng
la fel

de m-ar mai naște mama
aș vrea să fiu cîntecul
culegătoarei de melci

cu batista înfiptă
la marginea pădurii

dacă nu va fi acasă
la rugăciunea
de seară

Podul de hîrtie

uneori
oamenii-s așa departe

aș vrea să le vorbesc
despre cum se-nalță
cuvintele din zăpadă
și se fac gemene

cu fluturii

Podul de hîrtie

spira dimineții
înnobilează
mîinile încep aventura

( știați că prelungirea gîndului
ajunge la amprente)

unele sînt aproape duminică
altele desenează-n aer

sînt mîini care se joacă
sînt mîini care mîngîie

(mîngîierea este la fel de simplă
ca plutirea bărcuței de hîrtie)

mă dor mîinile
crispate de atingerea
oamenilor de gheață

ca-n iernile cînd eram copil
și făceam un mare om
de zăpadă

Podul de hîrtie

nu sînt puternică
am carență de fier

înăuntru alb și negru
un oximoron duplicitar
printre cristalele sîngelui

degeaba pregătesc
șah la rege
pielea-i de sticlă
se vede totul

pînă la gînduri
pînă la plutire

Podul de hîrtie

în oglindă mîinile tale

prin ploaie de mercur
trecem dincolo
două aripi egale ne cresc

( ne recunoaștem oriunde
și asta e mare lucru)

există în tine
o răsfrîngere de taină
există în mine
un punct vulnerabil

(dorul de tine
s-a depus pe vene)

cuvintele tale sînt vînt
gîndurile mele sînt iarbă

încep să cînt
cînt

Podul de hîrtie

trec vămi de nisip
curbele ispitesc argintul
ascuns în siliciu

înaintez cu fruntea-n căință
printre îngerii
stelei din care-am venit

am trecut de plaja
unde tot timpul răsare un soare

în urma mea albatroșii
își poartă crucea

și nu e totul pierdut

desenez obsesii
de războaie castigate
cu sabia-n nisip

golind mizeria zilnică
din memorie

pentru porumbelul alb
pe care-l tot aștept

Podul de hîrtie

imagine pe retină
îmbrățișarea

stau sub un bec stins
la margine de gînd
visez poduri sigure

timpul aleară-n galop
preface clipele-n cai

te aștept în seri clare
dar încep să uit
chipul
cîntecul

ce ne lega
pe-ntuneric

Podul de hîrtie

din gîndurile mele
desprinde un copac
umbrește Himalaya
un dor de taină
mă osîndesc să-l urc
pînă la prima stea

(celebrează căderea)

cu fiecare suspin
pierd culoare din iris

nu-mi promite poduri orașe
vino să prindem în vis
liniștea din parfumul
florilor de tei

o mie și unu de fluturi
așteaptă să fie
eliberați

Podul de hîrtie

nesiguranța își face loc
cu coatele prin mine
ca un copil înfometat
printre oameni

pășesc prin viață
pe-o dîră de lumină

lutul mi-e plasa de siguranță
unde-i înclinat
răsăritul

rămîn necunoscuta
care-și tot caută pîrghii
să însemne ceva

visînd nevralgic
poduri sigure
multicolore

Podul de hîrtie

simt pe pielea mea
ce-nseamnă infinitul

( este foarte lung)

grăbește-te
am o mie de nedumeriri
pe secundă

stau la ultimul etaj
în azilul visătorilor

și

crește-n geam
o punte de aur
spre stele

Podul de hîrtie

fîntînile fac vîrtej
cuvîntul divin guvernează
poporul perpetuu

fiecare pas- încercarea
fiecare eșec o-ntrebare

printre toți algoritmii
aș vrea să desenez un înger
cu răsuflarea tăiată

poate voi răscumpăra
Marea Trecere

din ziua cînd tata
prea obosit de viață
s-a întins sub pămînt
să-și odihnească
spinarea

Podul de hîrtie

lumea umple ochii
două tuneluri pline
mușchi și licheni
pete de culoare

(unicornii captivi)

o privire spre lună
clatină aducerile-aminte

(am umplut luna cu nostalgii
dar ea nu-i menită pentru asta)

pentru picioarele de lut
s-au născut îngerii
poveștile
și-o anumită
lumină

Podul de hîrtie

scriu pe nisip
numele țării soarelui răsare

mă regăsesc în ecoul
de cretă
din pătrate

convenție cu copilăria
care-a vegheat să crească
tălpi

(timpul trece cu linii
întrerupte
pe muchii de soartă)

aminitirea-i cel mai bun poet
îmi strigă îngerul șotronului

mai lasă-mă în dreptul ușii
pe banca veche

pune-mi lapte pe aripi
citește haiku-uri
despre zbor

Podul de hîrtie

neclintită
a fost îmbrățișarea noastră
de revedere

acolo-n parcul plin
de culorile toamnei
și umbre

de dragoni
jucăuși

Podul de hîrtie

sînt clipe-n care cred
că moartea-i o broșă ruginită
într-un șal pufos

( frica are culoarea ruginii)

cînd umple gura
înalț piloni de întrebări
fug în lumina copilăriei
amețitoare de rouă

( e prea mult soare acolo)

atunci totul e rană
și-aștept să se deschidă

pașaportul păcatului
să abandoneze numele
la vama albastră

cît pentru un anotimp
glaciar

Podul de hîrtie

lăcrimînd suspinînd
recit cuvinte nespuse
din seara cînd pe-ascuns
am ieșit din copilărie

(de cînd m-am depărtat
de ea
tot mai tare mă clatin)

era luna frunzelor căzătoare
cînd am trecut sub poarta
unde bunica-și odihnea
mîinile-n rozar

ascundeam cu palma
gura-n agonie

primul sărut

Podul de hîrtie

de cînd ai plecat
sînt săracă

tulpina mi-e tot mai subțire
mă pot frînge

vînzătoare de plante
de leac
se străduiesc cu mine

eu vreau ziua aceea
cînd am contemplat
norii de vară

din umbra zeilor
împreună

Podul de hîrtie

cel care aseară
a îmbrățișat luna
din mijlocul lacului

astăzi

nu mai este omul
colindînd străzile
orașului

Podul de hîrtie

printre vechituri
păpușa neschimbată

i-am fost Dumnezeu
am născut-o zilnic

în inertia jocului
centimetrii sporeau
și-am început să observ
nemișcarea din jucării
florile scuturate-n nisip
resturile din farfuria cuiva
care privea în gol

( ce admirabil
măsura bunica orezul
bob cu bob)

în ochii păpușii
somnul tînjește
cu ultimul zîmbet
poticnit în suspin

da
am fost cîndva
o minune

Podul de hîrtie

iubesc ceva
aștept să vină

un punct pe apă un zid
o prăpastie

din zbuciumul
inimii mele
ceva

Podul de hîrtie

improbabilă aparență
soarele în conjuncție
cu galaxia orelor

nu te îngrijora spui
cele șapte culori ale luminii
sînt în buzunarul
costumului bun

voi trece muntele
crescut din fricile tale

tu pregătește focul
zilele ce vor veni

eu îți voi aduce-n dar
un bulgăre mare
de zăpadă

Podul de hîrtie

în serile lungi de iarnă
număram merele de pe dulap
de la dreapta la stînga
de la stînga la dreapta

implorînd cerul
bunica rostea o rugăciune
singurul murmur
în torsul pisicii

merele plateau spre tavan
cuvintele se rostogoleau
în idealuri

* și nu ne duce pe noi în ispită*

s-a făcut un tren nesfîrșit
într-o gară enormă
spre veșnicie

Podul de hîrtie

cîtă frumusețe
în această iarnă

zăpezile vin
și se duc

gerul ascute
păsări
și gînduri

inima
ce mi-ai dăruit-o
este cea mai scînteindă

noi respirăm
fiecare în
celălalt

haiku

Noapte fără tine;
în penele pernei,
păsări țipînd.

Podul de hîrtie

cîmp de luptă viața
unii se-aruncă în apă
să prindă o stea

(rămîn urme
printre pașii noștri vii)

pentru dragostea ta
vreau să trec rîul
spre locul unde se naște
culoarea

să nu mă dai uitării
mă voi întoarce
cu părul plin de frunze
cu soarele în palme

cît pentru
un vis

Podul de hîrtie

privești cerul
privești curtea

(ți-e frică de furtuni)

în foșnetul trist
al frunzelor
strivite sub tălpi
te văd tremurînd

mamă
ce pași din drumul tău
spre camera de lemne
sînt linia mea
de plutire