rănită de oameni
mă ascund
într-un nostalgic ou
strigîndu-mi numele
dinaintea nașterii
tăcerea albă crește
seamănă cu mine
din ziua-n care
mi-am tăiat părul
pentru prima dată
răsuflă-n ochii mei
anulînd timpul
ca un tablou învechit
dintr-o casă memorială
zîmbește
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu