Podul de hîrtie

încep să-nțeleg
mai bine nici o lume
decît una fără vise

destinul curge
printre cosmogonii
prăbușite în iarbă

calc locuri cu ierburi
pline de rouă și zîne

risipesc pașii
prin pădurea din basme

cai visînd în picioare
aproape de glezne
presimt zmeii

miezul nopții
nu pune capăt la nimic

între poveste și adevăr
armate de îngeri
înmuguresc