MECANICA FRIGULUI
Frison 1
îmi bat la uşă
amprente
amintirea aprinde sufletul
de hîrtie
gînduri- funingine
rotesc fantomatic
tornada
cît de sălbatic
lucește ziua
ce vine
Frison 2
pot fi
cîntecul păsării
pe sîrmele copilăriei
corespondentul
pagina dimineții
care- mi împarte ziua
în ore fixe
printre rînduri
nimeni nu va decoda
cîntecul jocul
vapoarele
visului
Frison 3
pedalam pe soare
în stînga
cimitirul de cartier
în dreapta
magazinul de pompe funebre
între îngrijorările lumii
mi s- a făcut o poftă nebună
de culori
degetele de la picioare
doreau zborul
șoseaua a devenit
o panglică argintie
eu
micron cu micron
ieșeam cu bicicleta
din depresie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu