ALBASTRU - poeme phelyx

Trădarea din iubire;
cucută, cu miere...

*

Spaimele mele;
monștrii, ascunși în neuroni...

*

Singură, și- afară plouă;
ploaie de napalm...

*

Urma copilăriei-
pietricele albe...

*

Sub cămașa copilului-
muguri, de aripi...

*

O piatră albă, la cruce-
darul naturii...

*

Calc pămîntul;
în aura mea, comete...

*

Nu mai aștept nimic;
teama, de lupii umani...

*

Atîta frică;
nu- i viața, carantină...

*

Toamnă- în mintea mea,
trec stele, pe șenile...

*

Spun Tatăl nostru-
așteptînd nevinovăția...

*

Vorbind cu rațiune-
ascund greșelile...

*

Exilat într- o piatră;
sufletul, ticăie...

*

Vară; floarea- soarelui,
doldora de frică...

*

La mine- n curte, cîinele-
liber, ca vîntul...

*

Karma florilor de mac-
rug, pe dinăuntru...

*

Solitară, și timidă-
fac linii curbe...

*

Salcîmul ameţit de flori-
sau, ochii mei...

ALBASTRU- poeme phelyx

Utopia iubirii-
apă...foc...sînge...

*

Noapte plină stele-
dilatînd fereastra...

*

Dinții copilului-
sculptînd rîuri, într- un măr...

*

Mama, în fereastră-
lampă pîlpîind...

*

În naufragiu, două insule-
ochii tăi...

*

O pasăre, tăind cerul-
cercul soarelui...

*

Viață, fără îndoieli-
iarbă, lîngă crater...

*

Nefiind om de rînd-
nisipul din trup, arde...

*

Vreau eliberare-
levitația frunzei...

ALBASTRU - poeme phelyx

Născută- n iulie;
pasăre, ascunsă- n om...

*

Necazul, un antreu-
la ușa bisericii...

*

Revolta pe pagină-
pasăre Cardinal...

*

Soare, pe albastru-
strălucire barocă...

*

Oprit în gît, un cuvînt-
gustul de turbă...

*

Fără cuvinte- n veșnicie-
Revederea...

*

Dragostea ce o port-
albină, în inimă...

*

Vestigii ale nașterii-
rîsul, și plînsul...

*

Îmi număr anii-
o mînă de frunze, de măr...

ALBASTRU - poeme phelyx

În piața de păsări-
tristețea poartă aripi...

*

Prind mîna unui doctor-
vîslă de piele...

*

Noaptea în somn, pe- o plută-
spre ziua de mîine...

*

Înfrîntă, adorm-
pe liniile tavanului...

*

Tinerețea mea, dusă-
fantomă de atlaz...

*

Cîmpie în somn;
pîine, în visul grîului...

*

Nu sînt decît o formă-
dar, pot visa în ea...

*

Desenez singurătatea-
punct negru, pe cer...

*

Primele gîngureli-
mai tîrziu, vorbe grele...

ALBASTRU - poeme phelyx

Port în poșetă, o piatră;
lipsa de curaj...

*

Glicina înflorită-
un fluviu plutitor...

*

Sub ușa de marmură-
bezna veșniciei...

*

Din copilărie, în oraș;
un pește tras...

*

Bunica- ntre flori;
ce nu le- a avut în viață...

*

Nevăzătorul în parc;
se plimbă pe o stea...

*

În nervurile frunzei-
pămîntul, gîlgîind...

*

O mînă întinsă-
revolver, sau tandrețe...

*

Cu bunica- n biserică;
m- am tot înălțat...

ALBASTRU- poeme phelyx

Conturul formei;
apoteoză de aer...

*

În miezul sufletului-
sîmburele, de lut...

*

Îmi scriu poezia;
sufletul, în genunchi...

*

Plîng pe mîna mea-
ca pe- o promisiune...

*

Vară; beau o cafea,
cu pastilă de soare...

*

După tot ce s- a spus;
tot mai aștept, ceva...

*

În camera mea-
poemul, la rădăcină...

*

Țin o floare în mînă;
sugestie...

*

Tăcere de bitum-
de la sămînță, la spic...

ALBASTRU- poeme phelyx

Sprijinit în baston;
gloria de- a trăi...

*

Cu o carte- n mînă;
singurătate de lux...

*

Viața, după cum trece;
haină învechită...

*

Atîta iubire;
tristețea, în dosul casei...

*

Am tot timpul, două păcate;
numele meu...

*

Pe- o apă înșelătoare-
luna plutește...

*

Din cîteva tuburi-
o mare, într- un tablou...

*

Parcul tot mai gol;
pe jos, biletele toamnei...

*

Gloria minciunii-
adevăr interior...

*

Într- un fir de iarbă-
sfințenia lutului...

*

Dimineață în cîrje-
cerul, plin de nori...

*

Spun bun rămas;
o floare de crin, mă reține...

*

Cine vindea flori-
azi nu mai colorează- n colț...

*

Nevăzătorul, printre oameni-
cu toți porii...

*

În batista bunicii-
neamul Neființă...

*

Mare Univers!
dă- mi soare pentru mama...

*

Cu ochi de zeu-
un copil privește lumea...

 ALBASTRU - poeme phelyx

Ritmul liniștii-
colindul copilăriei...

*

Într- un strop de ploaie-
sărbătoarea cerului...

*

Urmă albastră, pe asfalt-
trecerea ta...

*

Din coada păunului-
atîtea culori, în lume...

*

Citind o carte-
ochii, spălați de beznă...

*

Vară; mișcată de umbră-
o jucărie...

*

Halou mai presus de hău;
turnul bisericii...

*

Cîte o tăcere-
nu s- ar vrea trezită...

*

Între rai și iad-
starea omului, de larvă...

*

În luciul oglinzii-
orbitele anilor...

*

Întîia dragoste;
inima, de porumbel...

*

Bunica topită în lut;
un pumn de soare...

*

Prin suflet, poetul-
cu tălpile, pe vîrfuri...

*

Tăcere prelungă;
trăsnetul cuvîntului...

*

Printre trecători, orbul-
cu trestia- n mînă...

*

Cireșul înflorit;
ține loc de cină...

*

Vară; norii trec cerul-
herghelie albă...

*

Cu vederea slăbită-
privind un mac, într- un lan...

ALBASTRU - poeme phelyx

Prima stea de seară-
lacrima dorului...

*

Femeie- n doliu;
baticul roșu- l mai spală...

*

Un copil trece o apă;
pe sub un înger...

*

Nu ajunge că am pierdut?
glasul cucului...

*

Tot căutînd- călători,
din slavă în slavă...

*

Pe- un pasaj de existență-
trece sufletul...

*

Îndrăgostită;
soarele îmi umple capul...

*

În oricare lacrimă-
un înger speriat...

*

Totul este promis;
trebuie întîi să mori...

*

Înserare; o stea vagă-
precede cerul...

*

Între pămînt și cer-
caut un drum prin lume...

*

Dependentă de- o lume-
trăirea omului...

*

Primăvară; la mormînt,
o lumînare, verde...

*

În ramă, corabia;
un cîntec spaniol...

*

Inima plină de secunde-
golește timp...

*

Rănită de oameni-
desenez o cetate...

*

Auzind glasul stins,
al mamei- simt un urlet...

*

Un heleșteu cu nuferi-
albește secunda...

ALBASTRU- poeme phelyx

Statuia de piatră;
pe un ochi, un fluture...

*

Pe butucul proaspăt-
așezat, un porumbel...

*

Țăran clădind fînul-
îi dă forma inimii...

*

Șaptezeci și cinci de ani;
vorbește de- un munte...

*

Ascult pe- o plajă-
coacerea nisipului...

*

În rama plină de carii-
mama, tînără...

*

Clepsidră de mahon;
nisipul curge, scrîșnind...

*

Primul ghiocel;
îmi scot în prag, pantofii...

*

Ploaie cu tunete;
Dumnezeu, mai relaxat...

*

Zi geroasă;
mușcînd dintr- un măr, fior...

*

Soare de martie;
mama- n convalescență...

*

Vîntul de primăvară;
o umbră pe baston...

*

Ramuri goale;
ninsoarea dă un sens...

*

Soră sînt cu norii:
cînd albi, cînd gri, cînd negri...

*

Eu, silabisind luna-
plină- i de așchii...

*

Soare la asfințit;
sigiliu de liniște...

*

Vinovăția, prea mare-
nimic, sub genunchi...

MECANICA FRIGULUI

FRISON 71
                    pentru Ani Begov, pentru prieteniile din copilărie

Ana
nu mai are mere

și- a făcut cuib
din oasele frigului

părul s-a-mpletit
cu liniștea ierboasă

( Ana
într- o dimineață
a trecut cu bicicleta
dincolo de pînzele albe)

și

Ani
ce frumoasă ai fost
la Porțile de aur

Dumnezeu știe!

FRISON 72

născut
pentru a fi galaxie
melcul deșiră
Calea Lactee

zbor placentar
am fost și eu
în cochilia mamei
creșteam în spirală

pînă am ieșit

de- atunci
cînd vreau să repet

am formă
de cruce

FRISON 73

în plină iarnă
mama a văzut
mărul înflorit
prin vitraliul
unui sărut

OMNIA VINCIT AMOR

de- atunci
am început
să mă întîmplu

FRISON 74

nesiguranța
se întinde
ca fibrele copacului

pătrunde- n oase

sînt un monument
cu mîinile goale
de renunțări

sita de făină
a bunicii
mai face minuni

în nopțile de insomnie
păsări de pîine
zboară spre lună

din cuptorul
memoriei

FRISON 75

m- ai întîmpinat

stelele ardeau
secunda- lumină
pe fețele noastre

am devenit

de- atunci
sînt dragostea

teribila ei
instanță

FRISON 76

umbrele minții
una asupra alteia
niciodată văzute
în apa nopții
rotesc

GÎNDURI

sînt un simplu cuvînt
care- și apără
litera

- Poezia este un om de zăpadă, din care radiază fluturi-

MECANICA FRIGULUI
FRISON 66

urechea febrilă
aude- n lapte

clopote albe

foamea și iubirea
plînsul așezarea
cîntecul mamei
freamătul

sînul fierbinte
ca un aparat
de sudură

FRISON 67

zerouri colorate
de săpun
și
chipul meu
arc voltaic

zburau

Era vremea nemuririi

pe roata fîntînii
ceasul solar
însingura

FRISON 68

casa clădită- i
cuneiformă de vînt

EKG- ul luminii
conturează

galapagos al firescului
nu voi fi

astăzi voi iubi
așteaptă- mă

vin cu bicicleta
pe- o creangă
de bambus

FRISON 69

nomadă printre atomi
caut un logos
pentru drum

Fata Morgana
lucește ca peștii
de la începutul
erei noastre

cînd Cel Născut
pentru a deveni
veșmînt solar

a hrănit

FRISON 70

luna pe lac
plutește
pare un embrion
gata de naștere

niciodată n- am fost
atît de aproape

o pot scoate cu mîna

tăcere și neclintire

apa nu se rupe
a simțit omul

ființa lui
obscură

MECANICA FRIGULUI
FRISON 61

deodată devii
ceva cu pupile

vezi

din om se naște om
copacii nasc copaci
totul pare în acord
cu destinul

precum statuia
în ochii celui
care a privit
prin daltă

și- a sorbit
țipătul

FRISON 62

cocoșul cîntă
perna șoptește

bolovanul lui Sisif
lovește sub stern
nevoia înaltă
cît un munte

azi voi urca
pe altă potecă

poate întîlnesc
oameni

de sus

FRISON 63

simfonia și amnezia
dulce
amară

reflectă în ceai
ca- n lama coasei

două chipuri
nici vii
nici moarte

iubirea s- a înfipt
un cui
lung

scurt

FRISON 64

pe toate drumurile
Te caut

calea- i încîlcită
dezmembrează

elementele
din tabelul pămîntenilor
însingurează

pe toate căile
Te chem

sînt paiul!

Dezrădăcinează

Înnaripează

FRISON 65

era seară
zăpada se așeza
în genunchi

timpul se golea
de secunde
ca un călugăr

era într- o seară
cînd am sărutat
omul de zăpadă
pe gură

și- am izbucnit
în plîns

MECANICA FRIGULUI

FRISON 56

te- am visat

cîntec de păsări
palme unite

ascultam
vîntul apa

(orbiți tremuram)

vîntul apa
ne ascultau

te- am visat
dragoste

luntre anonimă
sub ploaia de vară
scrîșnind


FRISON 57

speranța e cerul
din geamul închis

trebuie să doară ceva
în numele Tatălui

durerea a abdicat
sub capacul de lemn
inscripționat regește

lumina de iunie
arunca umbre grele
peste majuscule

TATĂ sau PRAF

patru litere

FRISON 58

la oglindă
încep machiajul

pielea schimbă
ochii comprimă
inima arcuiește

(bumerang)

ce duhuri
oare?

FRISON 59

la rîu
mă limpezesc

simt mai bine
mîinile goale

apa printre degete
clipocitul trecerii

umbra- i conturată
pe malul de iarbă

poate primul nor
mă va ridica

FRISON 6O

în creierul visător
niciun semn

ursitoarele arată
spre moarte

sclipim vuim
în sărutul gigantic

înăuntrul nostru
stoluri de păsări
pătate de sînge

cîntă?

țipă?

MECANICA FRIGULUI

FRISON 51

între alpha și omega
arhitectura iubirii
chipurile noastre
luminate

era vremea Atlantidei

nicio fisură

- nu se poate sfîrși
  nu se va nărui

cuvintele deveneau

focul creștea

neprevăzutul
vuia

FRISON 52

fereastra- i aurie
focul din soare

Luminează

pregătind un ceai
apa dă- n clocot

Agonizează

azi mă gîndesc

FRISON 53

nu suport frigul
amintește febra

tu- mi ceri
accepțiunea viscolului
eu iubesc
numai strălucitor

nu- mi întorc fața

pregătesc un foc

peste cenușa
vechiului
imperiu

FRISON 54

umbre acoperă
pe dinăuntru

între viață și moarte
orbitez
propria răscruce

sînt ființă înnaripată
peste bîlciul de vise

cîndva

păsări de aer
desenam

cu părul

FRISON 55

în după- amiaza
lungă
ca o speranță

mama

colorează cu rufe
biografia aerului

liniștea se așterne
pe sfoară

MECANICA FRIGULUI

FRISON 41

dacă am reușit
să contemplu zăpada
ultimelor ierni
e pentru că
s- a inventat roata

bicicleta m- a făcut
arlechin de soare

cînd tristețea clătina
orbitam
pe spițe de lumină

rămînea o dîră
șarpele din vechime

fior de blestem
pe linia întîi

a amăgirii

FRISON 42

nu mă cuprinde
Apă Neagră
a tristeții

pune- mă pe- o insulă
din geografia ta

un palmier
verde- fericit

îți voi aduce în dar
umbra mea
liniștită

FRISON 43

păsări sfărîmicioase
îngreunează podul
cu pulbere

apasă tavanul

dimineața începe
jocul de puzzle
conturează fereastra
podeaua prinde aripi

pe toți pereții
scrie

AER

FRISON 44

eclipsa gîndului
lucește

chipul surprins
zîmbește

m- am regăsit
pe moara de vînt
a unui copil

pentru o clipă

pacea corabiei
care se întoarce
acasă


FRISON 45

cîtă frumusețe
crestează primăvara

soarele crește
ca o pîine

cresc fluturi

încă te aștept
de partea cealaltă
a rîului de oameni

echidistanța e plină
de regulile pămîntului

pot trece
doare pe corzi

de vis

FRISON 46

forma de hîrtie
vrea

Vino
să- mi vezi mama

să- i asculți pulsul
ca fuga unui cal

să numeri clipe
pline de așchii

sub sînul palid
care odată
a hrănit

FRISON 47

în serile lungi
mintea mea țese

poduri colorate unesc
camera de visat
cu lumea întreagă

porumbei albi
umplu tavanul

orașul din vis
e plin de mame
care zîmbesc

și niciun colț
de iarnă

FRISON 47

prin lampa
ca un Black Hole
ochiul oftalmolog

-e bine
este soare

cîmpul s- a golit de săbii

pe cornee
un curcubeu
apă

ridică- te recreează
arhitectura
Luminii

FRISON 49

în iarbă
o pată albă
rest de pasăre

îmi zboară gîndul
la ultima trădare

aleg să privesc în sus

arborii- s uzi de ploaie
cîțiva stropi cad
convalescent

o rîndunică
într- un mic vîrtej

dispare

FRISON 50

ca o clepsidră
atîrn deasupra agendei
plină de cuvinte
ce vor

mi- am supraviețuit
cîndva

dimineața
cafeaua e neagră
de litere

tren de speranțe
prin sînge

MECANICA FRIGULUI

FRISON 34

între foame și pîine
am ales

oasele s- au calcifiat
au mărit deriva

pierderea s- a întîmplat
undeva printre oameni

ca un ritual
al sărăciei

au rămas mîinile
să umple golul

RESPIRAȚIE

ZBUCIUM

FRISON 35

mîngîiem
același fir de iarbă

ninsoare de flori
deschide cerul

aeru- i încărcat de șoapte

pe ramura solară
se- aude un cîntec

atît de aproape
nu mai vedem

ne îmbrățișăm
în saltul mortal
al iubirii

FRISON 36

inima bate un țărm

valuri mîngîie
movila de nisip
unde rîdeam
la doisprezece ani

pești în apă
păsări în slava cerului

Joacă

nu tribala durere

Liniște

FRISON 37

copilul meu

ești raza de soare
care face magie

și

orice perete învechit

reînvie

FRISON 38

duhul copilăriei
s- a desprins
ca primul sărut

încet
imaculat

se scuturau salcîmii
în locul unde
inima s- a făcut
furnal de sînge

sufletul
s- a despicat

FRISON 39

nimic nu răsufla
păsări se ciocneau în aer

curtea de odinioară
se făcu o carte
plină de licheni

- nu privi înapoi
striga copilăria
din beciul memoriei

toate au trecut
scrise
pe harta nisipului

FRISON 4O
traversez orașul
printre cei ca mine
grăbiți spre nicăieri

la colțuri de stradă
privesc golul
Nu ne vedem!

anemia urcă pe ziduri
mii de puncte negre

umbrele se întretaie

securi

MECANICA FRIGULUI

FRISON 29

așteptările
încep să semene
cu înserarea

întrebările
cu nisipul

răspunsurile
cu vîntul

stau pe pămînt
pe- o scîndură
crăpată

FRISON 30

în mijlocul drumului
Copilul

face un castel

mînecile- i flutură
ca o pasăre

(am obiceiul
să nu privesc
coliviile)

dar

e seară
totul e un du- te vino

în praf de stele
Copilul

cîntă

FRISON 31

cu fiecare păcat
un cui se naște
în talpă

se prea poate
să fiu
clepsidră de sînge

strop cu strop
nu se mai
umple

FRISON 32

foamea
a fost trasă pe roată

fantoma revine
în farfuria plină
lucire prin ochi

(opera refugiatului)

hrănită cu grăunțe
mama a devenit
om- pasăre

cu seva trecutului
mănîncă din ce în ce
mai puțin

FRISON 33

din luciul copilăriei
m- am smuls
ca salcia din lac

(era vremea
vîntului de primăvară
cînd m- am pierdut
pe cărarea
din părul tău)

lumina a clipit
răcoarea botezului
s- a făcut uitare

de- atunci
nu mai merg
pe ape

MECANICA FRIGULUI

FRISON 26

după ce am lezat
noaptea
îngeri
am ţipat

alergam pe un pod
urmărită foarfecă
între țărmuri de foc

rechin de hîrtie

FRISON 27

dincolo de poartă
aproape viață

astăzi scot la aerisit
din mine
colonia de oameni

( sînt o mînă de nisip
din propria peșteră
plină de pași)

veșnicul incest
visul soarelui
sparge

frigul

FRISON 28

bănuiala
m- a pus la zid

semnele
după zeci de ani
le- am regăsit

același soare
arunca raze
pe zgîrietură

MECANICA FRIGULUI
FRISON 23

nici un semn
nu este inutil

dincolo de ziduri
lumea așteaptă miracole
de la ea însăși

( omul este
miraculoasă epavă)

primesc lumina
ca o floare lucidă
plină de instincte
spun zilnic

- astăzi va fi o zi pură
totul e bine
totu- i firesc

iată curtea s-a golit
de noapte

FRISON 24

la miezul nopții
un soare mic
în colțul patului

Luminează

( dorm din ce în ce
mai puțin)

pe dunga de var
o pasăre invizibilă

Visează

e- adevărat oare
există un copac
fericit?

FRISON 25

lumina s- a făcut țăndări
camera- i plină
de muchii

vreau ceva rotund
să îmblînzească

un cerc
să alunece spaima

poate
un cuvînt dulce
sau

un măr
din mîna dreaptă
a copilului

MECANICA FRIGULUI

FRISON 20

încă nu sînt pierdută

sîngele- mi curăță trupul
în onoarea coroanei de spini

mai aud frunze- n creștere

încă mă înduioșează
credința porumbeilor
acoperind catedrala cu fulgi

pînă la primul dangăt
de clopot

FRISON 21

bunicul pleca dimineața
într- o căruță
trasă de doi cai

noaptea adormea
pe salteaua de paie
în lanuri foșnitoare

într- o zi s- a îmbogățit

l- am văzut dormind
într- un pat
sculptat
acoperit cu dantele

mai tîrziu
am înțeles

FRISON 22

bolnavă de dor
îngenunchiez sub ninsoare

( te- am așteptat
pașii tăi
ar fi binecuvîntat)

pulsația albă
întețește nevoia
și umplu curtea
cu oameni de zăpadă

ne îmbrățișăm
ne îngerim

ninge

MECANICA FRIGULUI

FRISON 17

nu pot judeca
nu compar

am devenit
propria Lucina
printre malaxoarele
zilelor și nopților

subțire cît o fantă

anomalie


FRISON 18

la început
a fost plînsul

mai tîrziu
am început
să pășesc

- din zi în zi
tot mai bine
va coborî panta
sîngelui

FRISON 19

ți- am făgăduit
am îngenunchiat
și- am plîns

pînă am devenit
un punct de regrete

din pereții catedralei
radia renașterea

din ușă
desprindea orașul

tot pămîntul

MECANICA FRIGULUI

Frison 14

Doamne
fii atent cu Universul
cu sferele pe care le rotești

copilul meu trăiește
pe una dintre ele
e plină de singurătate
și de oameni

undă cu undă

îți înfășoară gleznele
urma de cuie

lucidă

Frison 15

pregătind un ceai
am devenit stăpîna
florii de sunătoare

în cană- i strecor
aerul lumina soarele

leacul meu
blestemul ei

( zîmbetul este cioplit
în ADN- ul florilor)

- Vindecă- mă Doamne
de întuneric

fă- mă floare

dă- mi o ultimă suflare
în slava vîntului

Frison 16

caut
o imagine
să astup spărtura
un sunet
să acopăr viforul

după ce ne- am spus
Adio

am intrat brusc
într- o iarnă
rusească

MECANICA FRIGULUI
FRISON 11

am ales o mînă

pe furiș
au venit altele
să sugrume

locul știut
numai de noi
acum e scîncet

crengi se leagănă

(falange de voci)

descîntă soclul
trăsnit de frig

FRISON 12

se făcea un coridor
cu piloni de aur
miros de busuioc
și muzică de orgă

( AD MAIOREM DEI GLORIAM)

din cînd în cînd
bunica- mi lua mîna
în numele Tatălui
al Fiului
și- al Sfîntului Duh

pe drumul omului
duceam trinitatea
acasă

FRISON 13

pe cînd
am început să gîndesc
nimic nu mă speria

doar tunetele
și plînsul pe ascuns
al mamei

țiganca- ghicitoare
în miezul nopții
împrăștia îngeri

totul era vrajă

descîntată trăiam
cu teama pe teamă
călcînd

MECANICA FRIGULUI

Frison 7

cînd nu știam
să mă piaptăn

puteam clătina
într- un ochi de apă
copacul

timpul a trecut
ca un stol de cocori
pe retina toamnei

(străvezie ca migrația
este copilăria
stingînduse- n ea însăși)

Magia mai stăruie

ciupercă uriașă
orice intrare

Frison 8

în sîngele meu
macii înfloresc
la nesfîrșit

poți intra
pe ușa din piele

dacă vezi
fisura cuielor

dacă auzi
explozia minerală

fîntîna de aripi
din artere

nesupunerea

Frison 9

în spatele chipului
ceasul din oglindă
în curgere inversă

(începutul unei amintiri
ce se reflectă)

duminică de duminică
ceasornicul ticăia

- Lăsați copiii să vină la mine!

( o aripă de înger
încordată într- un arc
spre Poarta Luminii)

- Iată am venit
modelează- mă
simplifică

Frison 10

îngerul
veghează la fereastră

ațipesc
pe masa de scris

o secundă

în poiana unui vis
ne recunoaștem
ne îmbrățișăm

ne veșnicim

MECANICA FRIGULUI

Frison 4

gîndul
s- a rostogolit după tine
pe treptele de piatră

bîntuie

seară de seară
se- ntoarce în vene
cavalcadă de frig

Doamne
cît viscol încape
într- o despărțire

Frison 5

azi nu sînt aici
am plecat pe urma
dinților de lapte

( era o vreme plină
cu soare de Acum)

știu
și- au încheiat misia
drumul nu se vede
din cauza fumului

nu știți
la ultimul consult
pe retină mi- au descoperit
bărcuțe de hîrtie

plutind spre
nicăieri

Frison 6

viața și moartea
se- mbrățișează sub arcadă
o singură dată

- trebuie să- ți urmezi drumul
care nu se va sfîrși cu mine
mi- a spus tata

ne vom întîlni
în ceruri mai curate

și- n ochii lui
creșteau coline
pămînturi noi

( geografia veșniciei)

prin oscioarele subțiri
un cocoș cînta
Agonia

MECANICA FRIGULUI


Frison 1

îmi bat la uşă
amprente

amintirea aprinde sufletul
de hîrtie

gînduri- funingine
rotesc fantomatic
tornada

cît de sălbatic
lucește ziua
ce vine

Frison 2

pot fi
cîntecul păsării
pe sîrmele copilăriei

corespondentul

pagina dimineții
care- mi împarte ziua
în ore fixe

printre rînduri
nimeni nu va decoda

cîntecul jocul

vapoarele
visului

Frison 3

pedalam pe soare

în stînga
cimitirul de cartier
în dreapta
magazinul de pompe funebre

între îngrijorările lumii
mi s- a făcut o poftă nebună
de culori

degetele de la picioare
doreau zborul

șoseaua a devenit
o panglică argintie

eu
micron cu micron

ieșeam cu bicicleta
din depresie

Ce- am fi

Ce- ar fi lumea, fără poezie?
Zilele ar traversa pămîntul, fără arhitectura visului.
Timpul de trăit ar fi golul amforei dintr- un muzeu, care așteaptă vinul ursit.
Argintul din aer, de doliul contemplației, ar înnegri.

- Sînt toate rănile din lume, spune poetul, cu fiece poezie care apără toate visele prezente, pe linia întîi a trecutului, dar odată voi revanșa!

În tranșeul unde sabia spinării taie bezna în două, poeții distilează din propriile arderi, roua vindecătoare a licorii misterioase, pe care au gustat- o cu fiecare cuvînt de bătălie, între ce este jos, și ce va fi sus.

Ce- ar fi poetul, fără luptă?

El vede nevăzutul cu o mie de ochi, niciunul miop.
El aude neauzitul cu o mie de urechi, niciuna surdă.
Vorbește cu o mie de limbi, niciuna moartă.

Cu fiecare cuvînt înalță turnuri de lumină, așa cum copilul cu o mie de mîini, ridică un castel de nisip, și se vrea cuceritor.
Poetul și copilul sînt camarazi, în labirintul visului.
Depind unul de celălalt, uniți de aceleași vene, conduse de același vis, plutitor.
Cît o bobiță de mac este visul, aceea, singura conștientă din capsulă, care- aude culegătoarea cum se- apropie, și le gravitează pe toate.
La cotituri de primejdie, pulsează extrasistole de luptă, în codul Morse al inimii:

- Nu vă pierdeți! Nu mă pierdeți!
  Ce- ați fi voi, fără vis?:
  Ce- ar fi lumea, fără poezie?

  Ce- am fi?

(Domnica Pop)