Viadeserta

aqua 20

cînd am început
să nu mai culeg
florile de crin
am grăbit fiorii

împrejurul inimii
o strînsoare
coarda abandonată
în plină stradă

acea seară
cînd ar fi trebuit
hotărît să număr
toți norii


aqua 21

curentul
m-a dus într-un loc
unde mureau oameni

durerea vertebrei
tăcea

să nu tulbure
liniștea comelor
părăsite

salonul morții
sărind ca un copil
fericit

Viadeserta

aqua 18

Isaac Newton
somnul tău
spală pămîntul

se face izvor
de Iordan

- dormi, Sir!
nu simți rotația
tot mai severă

dormi adînc
nimeni nu e treaz

sfîrșitul e aproape

aqua 19

acum știu

adult muritor
ascund șoapte
în palmele pătate

sub cupola înaltă
mă fac scundă

acum cred

vină peste vină
întoarce vîrsta
la vocea cristalină

cînd fără teamă
rosteam senină

aqua 16

cînd am să vin
nu aștepți

vreau să caut
pe urma cîntecului
în iarba copilăriei
căsuța greierului

pînă atunci

rămîi aburul
foarte aproape

ziua aceea
cînd ai rămas
între pleoape

aqua 17

sigură pe bicicletă
trec strada

port în poșetă
cartea de identitate

duhul trecerii
lucește

un stol de porumbei
rotește

gleznele roțile
intră-n vîrtejul
umbrei

din poimîine

aqua 12

un tunet prea jos
un alb prea alb

nu știu
privirea rănită
să o descriu

ceva indescifrabil
ca șirul atomic
din țipătul fazanului
arde

și-i scrum
și gene

aqua 13

poate undeva
am un punct
de vedere

într-un ochi de apă
sau
ochiul unei flori

nu știu de ce
cred că există
Semnul Tabor

unde cuiele
totuși dor

aqua 14

un minut
poate fi infinit
dacă nu-i împărțit

pînă și Isus
în el s-a rătăcit

acel minut
de singurătate
pîndește

veninul viperei
aurește

aqua 15

dacă ai spune
falia sentimentelor
s-ar mișca

nerostirea ta
ocupă un cadru
unde stau
în așteptare

seismul nu vine

nu voi elibera
niciodată
pe nimeni

aqua 8

cine ești
pășind rănit
pe inima naivă

ai traversat desculț
de refugii
pentru că visezi
lumi de efigii

în fond

de ce-ai crezut
mirosul de iasomie
că nu-i decît
o simplă minune
de iasomie


aqua 9

pe scala durerii
mama
o falie istorică
în memorie

un strop de Vezuviu
o lacrimă Atlantidă
ceva-i cutreieră
celălalt pămînt

din cînd în cînd
face cale-ntoarsă

dispare


aqua 10

invadînd irisul
fluidul dimineții
destramă visul

brusc mi-e sete
compatibilă
mării de regrete

așa mă trezesc

nicio apă
nicio realitate
de pe pămînt

nu mai stinge


aqua 11

am spus pictorului
să-mi facă portretul

- avem tot timpul
  voi trăi 105 ani!

apoi a pierit

ca un cub de zahăr
în cafea
sau
ca un copac smuls
de viitură

lent sau abrupt
nu știu
m-am obișnuit

aqua 4

față-n față
cu apa lui Heraclit
știu că-i veșnic
doar ce trece

ca sunetele perene
din clapele pianului
împrăștiate duios

să legene nașterea
lui Christos


aqua 5

cu capul în mîini
privim golul

pe-aproape simt
atenția morții

- să-i separ
să-i învelesc
au răcit

ea nu clipește
el nu clipește
ochii vineți

nici măcar
nu le-a pus nimeni
ceva bănuți


aqua 6

Intră
de tot

- ce vezi, Domnica?

- văd că sînt
ceea ce ești

văd orizonturi albe
unele peste altele
urc din durere
într-un punct
de tăcere

Intru


aqua 7

pentru nimic
n-aș abandona
în afara incendiului

cînd năvălește suflul
spre Cevasăvină

nu știu cum
moartea ne pierde

poate-i un fluture altfel
cu aripi de laur

poate
are chiar sentiment

aqua 1

nu știu
cum începe drumul

pășesc
spre unde mă-ndrept

uneori
văd zigzaguri

pot deveni
plută navă

pe un rîu urcător
spre mai mult

Lavă


aqua 2

sînt
propriul mesteacăn

fisuri unde viața
Intră
cu precizie chirurgicală
Amînă

știu de ce
într-o tandră pădure
visez
înconjurată
de oameni cuvinte


aqua 3

străbat orașul
intersectez

împreună o clipă
apoi singurătatea
propriului cerc

Rotundul de Sion
din miezul capului
reverberînd geneza

nu va opri niciodată
anamneza