DRUMUL DE UNDE

Unda 32

de-o vreme
nu mai cresc
în pentagramă

așteptările se restrîng
în jurul gîtului
fular de postav

port în buzunar
rozariul slavei
ca pe-un pumn
de pastile

totul e om


Unda 33

ne-am întîlnit
pe-o stradă îngustă
cu pomi înfloriți

picau peste noi

mai tîrziu ai murit

tu trăiești
în toate primăverile

emoția
rămasă pe crengi
plesnește mugurii

ai rămas speriat

ai lacrimi


Unda 34

greu de uitat
lemnele copilăriei

focuri de tabără
în miezul nopții

din undele arderii
negritudinea arhaică
ustură ochii

spre dimineață

totul se restrînge
într-un bob
de piper


Unda 35

din globul mutilat
al iubirii
a crescut iarbă

năpădește terasa
în serile melancolice

concepe monștri
care sugrumă

porumbelul
privește în gol

glissando
de tăcere


Unda 36

pe întuneric
nu găsești

trebuie să simți

ce om
miroase-a piatră
ce piatră
miroase-a om

duhul Niobei

unde sălăsluiește

DRUMUL DE UNDE

UNDA 28

cînd sînt trădată
îmbrac haina
de avatar

pe insula secretă
soarele preschimbă
în rochița- rîndunicii

acolo
pot dezpătimi
în falduri de iertare

pînă în prapurii
cerului


UNDA 29

împreună cu bunica
intram în cimitir
ca- ntr- un desen
de autism

linii de ghilotină
reliefuri acute

și- o liniște
atît de apăsătoare
centripetă

abia auzeam
ce plîngea


UNDA 30

din visele nopții
rămîne unul
care plonjează

arsen în oglindă

- Te unești cu lumea, Domnica?
- Încerc.
- Unește- te cu lumea!
- Mă unesc cu lumea!

și pun pe față
machiajul


UNDA 31

Dumnezeu
intră fără sunet
cînd lovește

amurgul vine- n tăcere

luna neagră
crește
pe dinăuntru

se- ntîmplă
să bei lapte cu miere
cînd acoperă

DRUMUL DE UNDE
UNDA 24

orice fum
amintește de tata

puternic
și- a fumat viața
pînă la ultima țigară

sîngele ce- a curs
la sfîrșit
era miezul

seva florii
de mac


UNDA 25

aleg un loc
pe balustrada lacului

mestecenii flutură
a întrebare

- crezi în oameni?

chipul oglindit
radiografiază

- Domnica fetițo
ai crescut

cu multe fețe
imaginea inimii
este


UNDA 26

cine mai crede
că este imuabil

adevărat vă spun
trecem un coridor
de oglinzi

arată cu degetul

în cascadă


UNDA 27

nimeni nu știe

țara caldă
de la capătul zborului
păsărilor călătoare
poate fi zinc

îmbrățișarea caldă
de La revedere
poate fi Adio

nimeni nu știe

la capătul podului
poate fi pustiu

DRUMUL DE UNDE

Unda 19

lumea m- a obligat
în oglindă
să vorbesc

acum
între noi un aer
de hîrtie hașuraă

difuzează

zig- zaguri
de îndoială

cruci


Unda 20

așa am venit

în anul de grație
omienouăsuteșaizecișișapte

mama- și potrivea
ceasul viitorului
fără mine

Zeița Vanadis
risipea pruncii

zodiacul nenăscuților
e mai exact
decît matematica

chimia laptelui
variabilă


Unda 21

prea multe cute
în textura trăirilor

la început
un imperiu infinit
rula covorul

pînă într- o seară

noaptea
am visat un castel

se topea


Unda 22

era supusă
credincioasă

se ruga
pentru fiecare

intona Raiul
ca un magnet

nu s- a opus

credeam
că nu va trăda
niciodată


Unda 23

camera de scris
are cheie
și- o ușă
în oglindă

dincolo- i poiana
de imensă liniște
unde odihnesc

un iepure alb
se plimbă

surîde

DRUMUL DE UNDE

Unda 16

ți- am dăruit inima
cînd dădea în pîrg

o rodie
plină de stele

ai mușcat

am plîns mai tîrziu

într- o lună
cu cireșii- n floare

un fluture
captiv în geam

voia


Unda 17

nu veni
pe urme
cînd intru- n agendă

atîta responsabilități
atîtea obiecte
pentru o singură soartă
ce încape
într- o pungă de plastic

mi- e teamă
că n- ai să mă recunoști

un substantiv comun
printre imperative


Unda 18

O, acolo
m- am limpezit

un copil
a scăpat mingea în rîu

- plîngea și rîdea-

de- atunci
nu mi- e greu sufletul
nimic nu- mi lipsește

mingea sau viața

una sînt

DRUMUL DE UNDE

UNDA 13

mai rămîne
să nemurim

desenează un vid
fă- i baraj

Desparte

Izvorul alb
de
Izvorul negru

Dă apele înapoi

mai naște- te
odată


UNDA 14

azi
am renunțat
mă plimb prin parc

vîntul toamnei
umple arborii
un avion rănește norii

pe jos
frunze galbene
alunecă- n topire

geometria aleilor
amănunțește

destinul comun
urcă pe trunchiuri
furnici

ce tot coboară


UNDA 15

în merii
plantați de bunicul
zboară păsări

copilărie
copilărie

din casa de odinioară
a rămas o ruină

grădina înverzește
în fiecare primăvară

păsările
parcă- s venite
de pe alt tărîm

DRUMUL DE UNDE

UNDA 10

aceasta sînt

cînd cad
strig către Domnul

și- ntr- adevăr
în pupilă
se deschide un canal
scurge mîlul

atunci cad
încă o dată

UNDA 11

cînd am început
să observ caisul
de toamnă
am intrat
într- o curbă

de- atunci
mă deplasez
în grafică strîmbă

de- acolo
se trage și labirintul

Fie și așa


UNDA 12

dacă sînt atentă
îmi faci semne

portocala
scăpată pe jos

(odată
desfăceam împreună
jumătățile
cine- avea mai puțin
începea taina)

roletele s- au rupt
de ziua mea

din senin