Fiindcă e duminică, vreau să vă prezint volumul de proză LEAGĂNUL DUMINICII (editura Coresi - eLiteratura, București), al scriitoarei DOMNICA POP.
Domnica Pop este autoarea a 18 volume de poezii și proză, membră a U.S.R. (Uniunea Scriitorilor din România) și a Societății Române de Haiku și Asociației Internaționale de haiku din Tokio.
Titlul "LEAGĂNUL DUMINICII", la prima vedere, duce cititorul cu gândul într-un parc de joacă, la veselie și relaxare. Realitatea este cu totul alta, titlul putând fi înțeles abia după ce se termină cartea de citit.
Leagănul este rațiunea, care se leagănă ca o pendulă între cea a femeii mature de astăzi și cea a adolescentei de 16 ani, al duminicii, pentru că toată narațiunea se petrece într-o zi de duminică.
Scriitoarea își începe cartea citind, la rîndul ei, o altă carte în conținutul căreia era tot o zi de duminică, și cum personajul (un medic cardiolog) îi părea cu totul indiferent, lasă cartea și iese la plimbare.
La început totul pare banal, intră într-o florărie, apoi se așează la o terasă să bea o cafea... În florărie sunt atâtea minunății care pot fi admirate, dar ea pune ochii pe rochița-rândunicii. De ce? Ca să ne întoarcă în copilăria ei, la momentul în care nu știa dacă-i om sau buruiană.
Pe terasă observă stâlpul de beton și se contopește cu acesta. Un alt element care-i atrage atenția este vântul care umblă ca un duh, și care, cu puterile lui magice, reușește să-i răvășească gândurile.
Este fascinată de asemenea de precizia cu care se întâmplă lucrurile, soarele răsare dimineața, apune, ca apoi să răsară din nou, în ziua următoare.
Ultimul popas îl face într-un magazin de produse pentru bucătărie, de unde-și cumpără o față de masă, verde.
Personajul principal, Cristina, apare în poveste ca o adolescentă de 16 ani căreia i s-a furat un sărut, și care a marcat-o atat de mult încât i-a împărțit viața în două, cea de până la vârsta de 16 ani și cea de după 16 ani.
Tonalitatea narațiunii este una liniștită, fiind tulburată doar de tunetele care s-au dezlănțuit în povestea medicului aflat în drum spre cimitir (traumă din copilărie - pentru autoare), incidentul dintr-o farmacie, unde farmacista i-a reproșat autoarei că este indecisă, și cântatul cocoșului care prevestea ceva rău, o trădare.
În urma frământărilor din mintea ei, autoarea hotărăște s-o îngroape pe Cristina într-un loc curat "la rădăcina unei flori", nu pentru că ar fi făcut ceva rău, ci pentru că lumea aceea nu mai există. Nu avea certitudinea dacă într-adevăr lumea era mai bună în acea perioadă sau asta era percepția ei în acel moment, dar era clar că acea viziune o făcuse să sufere foarte mult și să fie foarte sensibilă acum, ajunsă la maturitate. Descoperise că lumea e formată din dominați și dominatori, că cei puternici au mai multă nevoie de cei slabi decât invers...
Limbajul este unul accesibil, dar Domnica Pop nu este ușor de citit. Ea ne obligă neuronii să alerge dintr-o emisferă în alta, în căutare de explicații și răspunsuri. Cred, sunteti de acord, că un lucru obținut greu dă satisfacții mult mai mari.
Culorile care s-ar folosi dacă s-ar picta aceasta narațiune sunt galbenul (trandafirii), vișiniul (floricelele de pe rochiță) și verdele (fața de masă), iar eu aș numi "Lumina dătătoare de speranță" deoarece pe tot parcursul vieții sale, Domnica Pop n-a facut nici un pas fără Dumnezeu.
[Eugenia CAZACU - cadru medical, cititoare pasionată]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu