Citind-o pe Domnica POP, autoare a 18 volume de poezii și proză, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Societății Române de Haiku, simți legănatul prin copilărie, adolescență și consacrarea în maturitate, sensibilitatea însoțind-o precum un fir roșu în definire.
În primul rând, nu poți să pătrunzi în scriitura autoarei când vrei.
Trebuie să ai o stare potrivită, când totul s-a sedimentat, când este liniște, când lumina lunii se chinuie să se strecoare prin geamul dormitorului cu perdeaua trasă, când zgomotele nocturne s-au liniștit și rămâi singur în apa nopții, deschizând prima pagină, a doua, și apoi celelalte, până când răsăritul îți bate în geam.
Trebuie să-ți creezi starea să poți pătrunde în substraturile existenței autoarei.
Te duce în orizonturi neînchipuite unde te întâlnești cu Eul profund, clar delimitat, restrictiv și pretențios, delimitativ în acceptare și apreciere - un revers concret, motivat, limpede și greu de combătut privind transmiterea peste timp a formelor, tradițiilor, portului, obiceiurilor, prezentându-ne lumii așa cum suntem.
Am vrut să pun punct, dar n-ai cum să te oprești. Parcurgi în liniște paginile și te amesteci cu trăirile și parcurgerile autoarei și, tot mergi, și mergi, până dai de neînțelegeri și-ți pui întrebări pe care, până la urmă, le deslusești, dar, totuși rămâi încărcat cu lucruri pe care urmează să le înțelegi, parcurgând sinusoidele existențiale, sperând la vârful gaussian, în împlinire. Există un vârf al împlinirii? Cine poate defini împlinirea?
Scriitoarea Domnica Pop, cred, este în valul împlinirii "
[Gheorghe MIHAIESCU - iubitor al dansului popular și al tradițiilor]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu