Citind poezia Gildei Vălcan, din medusa, m-am surprins transpusă pe nesimţite din cititor în călător faţă-n faţă cu cele două opţiuni puse la dispoziţie de către autoare. Două drumuri deschise înaintea mea, unul mai îngust şi umbrit ca o fîşie de tristeţe condensată, şi celălalt larg şi însorit ca un drum de fericire nesfîrşită, dintre care - încă de la întîmpinare mi-am dat seama - pe oricare l-aş fi ales aş fi ajuns în faţa altor două căi pe care le-am intuit (ceea ce s-a şi întîmplat). Ele sînt generate şi întreţinute de efectele reverberate din curgerea călătoriei prin sufletul ei - descifrabil de la prima poezie -, tensionat de iubire, pentru că aceasta este tematica cărţii ei în amănunt. Iar trăirile i le-am simţit a fi într-o permanentă oscilaţie compensatorie între posibilitatea unui vechi început şi a unui nou sfîrşit, oscilaţie cu efect de antidot pentru efectele luptei de supravieţuire sentimentală, un fel de stare yoyo al căutării certitudinii între „a fi sau a nu fi” (…).

Poeta Gilda Vălcan doreşte cu multă frică, Iubirea, iar asta nu sună înfricoşător pentru că cele două stări combinate într-un scop clar pe-o singură cale consolidează drumul, şi depinde de fiecare călător ce cale îşi alege dintre comprimare sau risipire iar femeia Gilda Vălcan crede şi doreşte, şi a reuşit să combine într-un mod fericit aceste două alternative spre drumul pe care şi l-a ales, care cred că este un drum al acceptării şi al asumării. Şi faptul că a izbîndit să-l contureze şi să ni-l schiţeze de-a lungul poemelor, şi mai mult, că ni l-a prezentat, rezistînd judecăţilor exterioare prin forţa păcii interioare se simte şi din absenţa echivocurilor expresiei, totul fiind expus foarte limpede. Iar asta mă face să cred că ea a ştiut dinainte care-i drumul cel mai potrivit în acord cu dorinţa ei şi cu puterea de administrare, adică un drum care o reprezintă, cu senzaţia de soare cald în plină iarnă şi cu puţină ceaţă în plină vară, cu acea doză de ambiguitate prezentă în conturarea fiecărei certitudini care o caracterizează în ipostaza feminină. (extras din recenziaDisertația iubirii, semnată de scriitoarea Domnica Pop).