Scriitor. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. Membră a Societății Române de Haiku- membră a Asociației internaționale de haiku, din Tokyo. Opera literară- pe site www.uniuneascriitorilorarad.ro
luni, 9 noiembrie 2015
miercuri, 22 iulie 2015
DRUMUL DE UNDE
Unda 76
ce este viața
decît un atelier
de ucenicie
intră omul
cu mîinile curate
cînd vine
iese omul
cu mîinile pătate
cînd pleacă
Unda 77
pășesc
fragmente mature
îndeplinesc canonul
de bătătorit
umbra trecerii
acompaniază
ca o păpușă
cu sforile rupte
dintr-o vreme
cînd am fost copil
la mijloc
Unda 78
dintr-o dată
mă trezesc din vis
amintirea
florilor de mac
colorează ochii
ar trebui
mai mult de-o noapte
să-ți spun
cum ar fi fost
să iubești
dinaintea plăgii
cum zace
Unda 79
cu cît resemnez
idealurile ideale
se leapădă
așa cum
în serile solitare
soarele curge
pe tencuială
din plafonul
cerului
Unda 8o
eu
sînt mai mult
decît
nouăzeci și nouă
la sută
nuclee goale
eu
sînte restul
revendicat de
Unu
Unda 76
ce este viața
decît un atelier
de ucenicie
intră omul
cu mîinile curate
cînd vine
iese omul
cu mîinile pătate
cînd pleacă
Unda 77
pășesc
fragmente mature
îndeplinesc canonul
de bătătorit
umbra trecerii
acompaniază
ca o păpușă
cu sforile rupte
dintr-o vreme
cînd am fost copil
la mijloc
Unda 78
dintr-o dată
mă trezesc din vis
amintirea
florilor de mac
colorează ochii
ar trebui
mai mult de-o noapte
să-ți spun
cum ar fi fost
să iubești
dinaintea plăgii
cum zace
Unda 79
cu cît resemnez
idealurile ideale
se leapădă
așa cum
în serile solitare
soarele curge
pe tencuială
din plafonul
cerului
Unda 8o
eu
sînt mai mult
decît
nouăzeci și nouă
la sută
nuclee goale
eu
sînte restul
revendicat de
Unu
duminică, 19 iulie 2015
DRUMUL DE UNDE
Unda 71
cine să repare?
casa de pămînt
ridicată ca rîndunica
tremură-n cumpănă
odihniți
în lumînările spinării
iertați
pe urma de fitil
fac și eu
ce sînt
Unda 72
timpanele șuieră
ca șerpii
trosnituri și scîntei
cerebrale
asamblează amintiri
reconstruiesc alegoric
poarta neîmplinirilor
e timpul
să mă rog
cînd țiuie urechile
și-auzi un melc
cum trece
devii demon
Unda 73
pentru că
de multe ori am rămas
datorită mușchilor
este minune
nu-i exclus
să aprind aragazul
să arunc lumea
în aer
săbii de lumină
spre întoarcere
îngeri
Unda 74
mamei, refugiată din Basarabia
mamă
cum să fii
dacă nu ierți
la masa noastră
fantoma trecutului
stă ca un agent
preface apa-n oțet
numără înghițiturile
în fiecare zi
detenția ta
roata refugiului
este
unda 75
în jur
mii de obiecte
ar trebui
mii de mîini
să echivaleze
Alpha și Omega
cîteodată
coincidem unim
mîna stîngă
simte greșelile
mîinii drepte
Unda 71
cine să repare?
casa de pămînt
ridicată ca rîndunica
tremură-n cumpănă
odihniți
în lumînările spinării
iertați
pe urma de fitil
fac și eu
ce sînt
Unda 72
timpanele șuieră
ca șerpii
trosnituri și scîntei
cerebrale
asamblează amintiri
reconstruiesc alegoric
poarta neîmplinirilor
e timpul
să mă rog
cînd țiuie urechile
și-auzi un melc
cum trece
devii demon
Unda 73
pentru că
de multe ori am rămas
datorită mușchilor
este minune
nu-i exclus
să aprind aragazul
să arunc lumea
în aer
săbii de lumină
spre întoarcere
îngeri
Unda 74
mamei, refugiată din Basarabia
mamă
cum să fii
dacă nu ierți
la masa noastră
fantoma trecutului
stă ca un agent
preface apa-n oțet
numără înghițiturile
în fiecare zi
detenția ta
roata refugiului
este
unda 75
în jur
mii de obiecte
ar trebui
mii de mîini
să echivaleze
Alpha și Omega
cîteodată
coincidem unim
mîna stîngă
simte greșelile
mîinii drepte
sâmbătă, 18 iulie 2015
DRUMUL DE UNDE
Unda 66
noaptea naufragiez
pe-o mare
de vise
cîte un os rătăcit
de-al tatălui
în intermitențele apei
tresare
nu trece pragul
somnului
pași înapoi
nu face
Unda 67
ne-am întîlnit
din întîmplare
nu vedem bine
durerea umple
cercul retinei
pradă cuielor de apă
percepem judecata
din instanța
cerului
plouă
la fix
Unda 68
mă joc cu zarul
poate nimeresc
vreau să mă bucur
ca-n clasa a patra
mama
inadaptata mea
mamă
zîmbitoare
mă aștepta
în poarta școlii
în carusel de soare
convergentă
Unda 69
zi de zi
n-am multe nevoi
dimineața lentă
puțină hrană apă
reproducerile ieftine
și-o modestă treine
omul
care privește
blînd
Unda 70
mă întreb
cum de-am eliberat
stîlpii cad
zugrăveala se cojește
cărămizile se sfarmă
casa e mutilată
mă întreb
dacă reclădim
vom vătăma
din nou
Unda 66
noaptea naufragiez
pe-o mare
de vise
cîte un os rătăcit
de-al tatălui
în intermitențele apei
tresare
nu trece pragul
somnului
pași înapoi
nu face
Unda 67
ne-am întîlnit
din întîmplare
nu vedem bine
durerea umple
cercul retinei
pradă cuielor de apă
percepem judecata
din instanța
cerului
plouă
la fix
Unda 68
mă joc cu zarul
poate nimeresc
vreau să mă bucur
ca-n clasa a patra
mama
inadaptata mea
mamă
zîmbitoare
mă aștepta
în poarta școlii
în carusel de soare
convergentă
Unda 69
zi de zi
n-am multe nevoi
dimineața lentă
puțină hrană apă
reproducerile ieftine
și-o modestă treine
omul
care privește
blînd
Unda 70
mă întreb
cum de-am eliberat
stîlpii cad
zugrăveala se cojește
cărămizile se sfarmă
casa e mutilată
mă întreb
dacă reclădim
vom vătăma
din nou
vineri, 17 iulie 2015
DRUMUL DE UNDE
Unda 61
nu probaţi zborul
vă depărtați
de trăirea circulară
doar puterea
celui cu o mie de aripi
lucidizează
numai emanația Lui
pune inele
pe cuiburi
Unda 62
am o cărare
să intru în desen
dar mă tem
la intrare
bocancii sînt mici
văd un copil
împrăștie
puf de păpădie
răspunde
numelui meu
o pasăre imensă
cade
Unda 63
zi de zi
orașul- colivie
plin de zbateri
Comprimă
cîte-un om
stă în catedrală
pe genunchi
Eliberează
pe frînghia cerului
pune-n cîrlig
orașul
Unda 64
Doamne
numărul păcatelor
umple de cuie
în căușul Tău
mă cuibăresc
ca o pisică bolnavă
Tu intri perfuzie
Pictezi
Vindeci
Unda 65
tavanul alb
plin de păsări
probează fizica
somnului meu
atrage
zborul omenesc
nu are formule
începe
dintr-o axiomă
dincolo de ochi
în creier
Unda 61
nu probaţi zborul
vă depărtați
de trăirea circulară
doar puterea
celui cu o mie de aripi
lucidizează
numai emanația Lui
pune inele
pe cuiburi
Unda 62
am o cărare
să intru în desen
dar mă tem
la intrare
bocancii sînt mici
văd un copil
împrăștie
puf de păpădie
răspunde
numelui meu
o pasăre imensă
cade
Unda 63
zi de zi
orașul- colivie
plin de zbateri
Comprimă
cîte-un om
stă în catedrală
pe genunchi
Eliberează
pe frînghia cerului
pune-n cîrlig
orașul
Unda 64
Doamne
numărul păcatelor
umple de cuie
în căușul Tău
mă cuibăresc
ca o pisică bolnavă
Tu intri perfuzie
Pictezi
Vindeci
Unda 65
tavanul alb
plin de păsări
probează fizica
somnului meu
atrage
zborul omenesc
nu are formule
începe
dintr-o axiomă
dincolo de ochi
în creier
joi, 16 iulie 2015
DRUMUL DE UNDE
Unda 56
înaintea ta
se-aud pașii
ca o adăugire
drumul mă poartă
spre-o gară goală
cu trenuri
pe linii moarte
întotdeauna
ajung prea tîrziu
aritmetica mea
se oprește la doi
spre infinit
Unda 57
mare castan
stau la umbra ta
înserarea unește
avem aceeași culoare
sîntem cusuți de pămînt
mare castan
împărtășește-mi
să fiu
FLEXIBILĂ
DREAPTĂ
Unda 58
strigați-mă
aveți motive
pînă-n dinți
mă numesc
pluralitatea
de la o zi la alta
amintiți-mi
sinceră să fiu
în fiecare dimineață
intru în lume
străină
Unda 59
domnule doctor
detoxifiați-mă
sîngele-i plin
de metale grele
nu pot zbura
mai e ceva
faceți-mi un transplant
lipsa de aripi
nu îngăduie
Unda 60
viața mea
este o alcătuire
de focuri stinse
degetul bătătorit
pe bricheta destinului
înțepenește
în gerul arătător
arcul argintiu
ca vulpea înșelătoare
arată colții
cu cît înaintez
unghiile sînt
tot mai roșii
Unda 56
înaintea ta
se-aud pașii
ca o adăugire
drumul mă poartă
spre-o gară goală
cu trenuri
pe linii moarte
întotdeauna
ajung prea tîrziu
aritmetica mea
se oprește la doi
spre infinit
Unda 57
mare castan
stau la umbra ta
înserarea unește
avem aceeași culoare
sîntem cusuți de pămînt
mare castan
împărtășește-mi
să fiu
FLEXIBILĂ
DREAPTĂ
Unda 58
strigați-mă
aveți motive
pînă-n dinți
mă numesc
pluralitatea
de la o zi la alta
amintiți-mi
sinceră să fiu
în fiecare dimineață
intru în lume
străină
Unda 59
domnule doctor
detoxifiați-mă
sîngele-i plin
de metale grele
nu pot zbura
mai e ceva
faceți-mi un transplant
lipsa de aripi
nu îngăduie
Unda 60
viața mea
este o alcătuire
de focuri stinse
degetul bătătorit
pe bricheta destinului
înțepenește
în gerul arătător
arcul argintiu
ca vulpea înșelătoare
arată colții
cu cît înaintez
unghiile sînt
tot mai roșii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)