DOMNICA POP

FEMEIA DIN TREN (Reflecții), eLiteratura, București, 2019

 Domnica Pop este o scriitoare bine cunoscută în spațiul românesc. Scrisul ei este unul serios, practicând o literatură (poezie sau proză) cu mesaj deschis către cititori. De altfel, chiar ea s-a exprimat în spațiul public împotriva unei scrieri „ignorante”.
 Cu sinceritate ne bucurăm pentru această susținere a creației românești de valoare. Dacă ar fi să emitem o caracterizare din această perspectivă, putem să afirmăm că opera scriitoarei Domnica Pop se înscrie, acum, la începutul mileniului III, un timp al libertăților, dar și al degringoladei de valori, în curentul literar care se opune exagerărilor și libertăților postmoderniste, numit de inițiatorul său, Al. Florin Țene, proglobmodern. („Noul curent promovează opere al căror univers corespunde unei viziuni asupra lumii, în sensul de realitate istorică determinată. Acesta se caracterizează şi prin păstrarea şi promovarea specificului naţional, în contextul integrării”. - https://luceafarul.net/noul-curent-literar-proglobmodernul-)
 Am deschis cu emoție și plăcere, recenta carte apărută anul acesta, „Femeia din tren”, cu subtitlul care te îndeamnă la analiză și meditație -Reflecții-.
 Cine dorește găsește, în paginile ei, întreaga existență a omului, reconstituită pe mai multe planuri narative (prezentul, trecutul și viitorul) și descrisă pe cele mai importante segmente care ne organizează viața: pământul, animalele și păsările, copilăria, clipa, moartea, orașul, alături de marile emoții (sentimente) umane: iubirea, ura, respectul, credința, plăcerea, speranța, compasiunea.
Și peste toate...puterea (uneori nefastă) a gândului!
 Proza este una subiectivă, are un narator omniscient și implicat, dar arta narativă bine construită, alternează planurile, mișcă idele și unghiurile analitice, astfel încât cititorul să fie implicat și el în reflecțiile autoarei.
 Deoarece analiza actelor existențiale este foarte densă, vizionară și extrem de diversificată având în vedere numărul relativ restrâns de pagini, ne-a fost greu să încadrăm cartea într-o singură mișcare sau curent literar. Prin analiza realistă amănunțită, putem să o denumim proză realist-psihologică; prin disecarea marilor probleme ale existenței noastre, putem să acceptăm că are nunațe existențialiste; prin întoarcerea mereu la Dumnezeu și Fiul Său, putem accepta latura creștină a cărții, iar prin faptul că paginile abundă în prezența unor frumoase și fragile elemente de natură (precum fluturii, porumbeii sau ploaia), trebuie să acceptăm latura romantică a acesteia.
 Cert este faptul că „Femeia din tren” este autoarea și naratoarea acestor rânduri. Excelent transfer de personalitate, de gânduri și reflecții între „femeia care aștepta trenul” și „femeia din tren”, - autoarea însăși- care cuprinde sub puterea analizei totul, de la mersul „fără griji” al trenului, gara, așteptarea, peronul, visele, legăturile ancestrale cu strămoșii, dar și transcendența.
 Astfel, gândul și reflecția naratorului omniscient analizează probleme și relații umane precum: locul și rolul nostru pe acest pământ; constituirea omului și a personalității lui; singurătatea și nesiguranța vieții umane în fața Cosmosului; rolul naturii în ființarea noastră; devenirea și relațiile cu generațiile trecute și viitoare; frica în fața existenței, dar și visurile salvatoare; casa și locul rădăcinilor noastre...
 Și de fiecare dată, în orice situație, revenirea la Dumnezeu, la Fiul Său Iisus Hristos, Acela care dă sens existenței noastre și care este, dintotdeauna, protectorul nu doar al omului, ci și al întregului Univers.
 Poate tocmai de aceea, reflecțiile scriitoarei Domnica Pop au un rol eliberator.
********
 De pe peronul gării, autoarea observă lumea și este surprinsă de agitația acesteia, de graba, insuficiența și autosuficiența lumii mileniului III. Căci, ni se spune „omul vânează năluci vii de fericire din motivația de a-și clădi visuri de mărire, un mod de acceptare a trăirilor mărunte, deși în fiecare crește o nălucă de praf cât un munte”. (p. 6) Interesantă observație este și definirea comportamentului uman, căci „fiecare mod de comportare este o haină a memoriei, la fel ca și cele cu care ne îmbrăcăm și care-și poartă semnele memoriei”. (p. 9)
 Cartea sa, dar, după cum se exprimă autoarea, orice carte scrisă din convingere, devine o deschidere spre transcendență. „Cu ajutorul cărților am început să cunosc lumea, pe urmele rămase ale gânditorilor și-al liniilor pline de litere cu ferment fluturător, de întărit rădăcinile neuitărilor”. (p.17)
 Două lucruri esențiale pentru om și sufletul lui, răzbat paginile acestei cărți:
- Relația eu (narator) – om (cititor) și Dumnezeu
- Credința salvatoare în Creator
„Christos a spus să ne iubim unii pe alții ca să ne răscumpărăm biletele de întoarcere acasă...” „și omul își dorește mult și tot mai mult, dar peste tot ce ar avea nevoie...” (p. 36, 37)
„Las gândurile să se împrăștie în toate ierburile de sub cerul mângâietor ca o perdea albastră, care... nu s-ar da la o parte, ce-i dincolo să se vadă, pentru că așa este Dumnezeu, modest și discret și nu vrea să-L cunoaștem la modul concret”. (p. 23)
Și mereu, ca un lait motiv...condiționalul optativ al verbului „a fi”, simbolul existenței: „Așa cum bine ar fi să deschidem între noi larg ușa inimii ce ne desparte...”(p. 39)
Și...bineînțeles, un final cu pertinente concluzii filosofice asupra lumii, asupra existenței ei și asupra timpului care „ne măsură destrămarea” cum spunea atât de adevărat, poetul filosof Lucian Blaga.
„Femeia din tren” nu este doar o carte de idei.
Este o operă literară care își impune reflecțiile prin bogate imagini artistice (vizuale, auditive, motrice), dar și prin figuri de stil deosebit de plastice, cum se poate distinge și din fragmentele citate.
Mai presus de toate, „Femeia din tren” este o carte despre noi, despre gândurile, despre visările și dorințele noastre!
Mulțumim, Domnica Pop

A consemnat
Voichița Tulcan Macovei